Vedetele au fost suspendate de preşedintele Diculoiu

joi, 7 septembrie 2006

La FC Oltchim

 

Vedetele au fost suspendate de preşedintele Diculoiu

 

Creangă şi Bărbuţ au fost consideraţi trădători

 

Înfrângerea din Cupa României de săptămâna trecută a însemnat mai mult pentru oficialii FC Oltchim decât un simplu meci pierdut, o eli-minare din această competiţie. Preşedintele Diculoiu a fost prezent, ca de obicei, la meciul susţinut de echipa sa. La sfârşitul acestei întâlniri, firesc nemulţumit de evoluţia jucătorilor săi, dar mai ales de rezultat, le-a ţinut o scurtă şedinţă în care, în principal, le-a reproşat faptul că au fost lipsiţi de ambiţie. Nu s-au mai luat şi alte măsuri, însă jucătorii au pierdut prima de 5 milioane promisă. „Eu consider că cel puţin 4 dintre jucători au fost trădători la meciul cu CSM-ul. Printre aceştia Creangă şi Bărbuţ. Dacă la faza primului gol pe Marinescu nu-l pot acuza decât de inconştienţă, la al doilea gol, nu ştiu cum au văzut ceilalţi, dar Creangă i-a făcut culoar atacantului de la CSM. Asta e! Dacă ei aşa consideră… Aveau 11 milioane dacă mergeau mai departe în această competiţie. O primă de 5 milioane plus amenda de 6 milioane din prima etapă de care îi scuteam. Ne-am fi dorit să aducem o echipă de Liga I pe terenul nostru, dar dacă n-au vrut… Le-am spus că dacă vor continua în acest mod o să jucăm cu juniorii care abia aşteaptă să li se ofere o astfel de şansă. Ei au mai multă ambiţie”, a precizat Diculoiu. Se ştie faptul că şi după eşecul din prima etapă, cu Arieşul Turda, conducerea FC Oltchim a luat măsuri cu câţiva dintre jucătorii care nu s-au ridicat la valoarea aşteptată. Printre aceştia s-au numărat Negrescu, Stoica şi Roşoagă, care au fost sancţionaţi cu 4 etape de suspendare. Această măsură a fost luată doar pentru campionat, acolo unde s-au comis greşeli. În Cupa României, cei amintiţi au avut drept de joc, însă nici de această dată nu l-au convins pe preşedintele Diculoiu. Ei urmează să reintre în vederile antrenorului începând cu etapa aceasta, când vor întâlni Soda Ocna Mureş. Revenirea lor în iarbă nu-l satisface întru totul pe Mihai Diculoiu, care consideră că „dacă vor continua în aceeaşi manieră, e mai bine fără ei. Eu chiar le-am spus că le dau carnetele pe loc dacă vor să plece!“

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe