Viceprimarul Monceanu nu s-a lăsat şantajat de gaşca lui Gutău

luni, 4 septembrie 2006

Viceprimarul Monceanu nu s-a lăsat şantajat de gaşca lui Gutău

Ce s-a întâmplat la ultima şedinţă a Consiliului Municipal scoate în evidenţă nu atât disensiunile din cadrul Alianţei Da din Vâlcea cât interesele financiare ale grupurilor din Partidul Democrat

Prolog la o şedinţă ratată

Gravitând în jurul edilului arestat Mircia Gutău o mulţime de trepăduşi ajunşi consilieri prin votul pe listă s-au obişnuit să facă bani. Bani buni prin societăţi comerciale care au executat lucrări şi au vândut bunuri administraţiei locale şi ADP. Trafic de influenţă, vot prin înţelegere, aprobări, concesiuni aranjate, intervenţii la licitaţii şi multe alte aranjamente. Acum treptat s-a strâns cercul în jurul acestor filfizoni ajunşi de un tupeu şi neruşinare greu de descris. Viceprimarul Monceanu care conduce de ceva timp administraţia locală nu poate risca să semneze  deconturi care-l pot duce în spatele gratiilor. Omul a fost nebăgat în seamă de presă şi de consilierii PD de doi ani care-l tratau cu sictir. La fel şi vicele Dicu nici nu-l lua în seamă pe colegul său de administraţie. Afacerile se făceau în familia democrată. Care acum se comportă ca un cuib de viespi în care se bagă fum. Înainte de ultima şedinţă la adresa vicelui şi a grupului liberal s-au făcut presiuni. Mai întâi, după deconspirarea colegilor de la Monitorul de Vâlcea care au descoperit că Ionuţ Ciobanu, un pedist din eşalonul trei ocupă ilegal postul de administrator al pieţei din Ostroveni unii democraţi au tatonat terenul cerându-i viceprimarului Monceanu să nu-l exmatriculeze pe administratorul care a fost văzut permanent pe lângă Gutău în imaginile difuzate de presă în timpul arestării, eliberării, rearestării şi primelor procese. Apoi, chiar înaintea şedinţei pediştii au ameninţat că nu vor vota pentru construirea de locuinţe sociale în clădirile în care trebuia să funcţioneze de ani buni Căminul de Bătrâni din Ostroveni. Nu ştim exact ce au vrut la schimb. Liberalii nu au cedat şantajului şi cei opt pedişti au votat împotrivă.

Victoria lui Gigi Matei

La final pentru a face primii paşi spre o nouă alianţă în consiliu liberalii l-au susţinut pe Ion Matei de la PSD şi i-au dat votul pentru ca acesta să fie, timp de trei luni, preşedinte de şedinţe. De la alegerile din 2004 nici un pesedist nu a fost votat pentru a îndeplini această sarcină cei din PD şi PNL împărţind periodic locul care poate fi important în cadrul unor şedinţe cu miză. Cum dealtfel Gutău le transformase pe toate dar opoziţia minoritară nu se putea împotrivi mai ales la băgarea ilegală a unor puncte pe ordinea de zi, chiar în timpul şedinţelor, la punctul „Diverse” Putem bănui doar ce au vrut cei de la PD de la Monceanu. Acesta nu a vrut să ne dea informaţii cum nu ne-a dat deloc nici despre subiectul pe care-l tratăm în acest articol. Ştim însă de ce vor consilierii PD vânzarea cu orice preţ a Căminului şi nu transformarea în locuinţe sociale. Firmele pe care le controlează şi care îi finanţează pentru a-şi putea cumpăra haine, proprietăţi, maşini, a-şi face concedii etc. au de recuperat bani din primărie şi mai vor alţi bani. Bani buni cum ar fi de exemplu 35 de milioane pentru una bucată bancă de lemn de pus în parcuri sau scuaruri. Bănci care se pot face cu 3-4 milioane lei. Locuinţele social implică investiţii ale administraţiei pe când vânzarea Căminului ar însemna miliarde bune intrate suplimentar la buget anul acesta. Nu contează chiar dacă Căminul s-ar vinde cu 20 de miliarde mai puţin decât a cerut iniţial primăria tot ar fi vorba de vreo 50 de miliarde de lei tocmai buni de mulşi. Gigi Matei, candidatul PSD la primăria Râmmicului şi unul dintre cei mai activi consilieri municipali ne-a declarat după şedinţă: „Am aflat şi eu nişte zvonuri privind faptul că Monceanu a fost ameninţat de cei din PD. Mă bucur că a dovedit că e neşantajabil. Mă întristează însă comportamentul imoral şi ilogic al unor colegi din Consiliu. Cei din PD au demonstrat că interesele lor sunt deasupra intereselor râmnicenilor.Nu este normal să faci aşa ceva. Eu am atras atenţia de multe ori că banii publici nu au fost bine gospodăriţi şi că s-au făcut plăţi foarte mari pentru anumite bunuri şi servicii.” Vom reveni în ediţia viitoare cu amănunte despre afaceri necurate, imorale şi ilegale făcute de unii aleşi locali.

Traian Guminski

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe