|marți, septembrie 26, 2017
  • Follow Us!

MODIFICĂRI ŞI COMPLETĂRI ALE CODULUI DE PROCEDURĂ FISCALĂ (III) 

Actualitatea fiscală

MODIFICĂRI ŞI COMPLETĂRI ALE CODULUI DE PROCEDURĂ FISCALĂ (III)

Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea informează că, prin Ordonanţa Guvernului nr. 35/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 675 din 7 august 2006, au fost făcute modificări şi completări Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală.
Având în vedere importanţa şi aria de interes a contribuabililor şi faptul că prevederile Ordonanţei, cu excepţii pe care le vom preciza, intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, în contextul acodării asistenţei contribuabililor, prezentăm noutăţile aduse de OG nr. 35/2006 într-o serie de articole pe această temă.
La art. 173, Deschiderea procedurii insolvenţei, se modifică:
(1) În vederea recuperării creanţelor fiscale de la debitorii care se afla în stare de insolvenţă, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile sale subordonate, respectiv compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale, vor declara lichidatorilor creanţele existente, la data declarării, în evidenţa fiscală pe plătitor.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în vederea recuperării creanţelor fiscale de la debitorii aflaţi în lichidare în condiţiile Legii nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Cererile organelor fiscale privind începerea procedurii insolvenţei se vor înainta instanţelor judecătoreşti şi sunt scutite de consemnarea vreunei cauţiuni.
După art. 174 se introduce un nou capitol, Capitolul XIII – Aspecte internaţionale, cuprinzând articolele 1741-17426, cu următorul cuprins:
CAPITOLUL XIII Aspecte internaţionale
Secţiunea 1 Dispoziţii generale
Art. 1741 Scopul
Prezentul capitol stabileşte norme pentru recuperarea în România a  unor creanţe stabilite într-un alt stat membru al Uniunii Europene, precum şi pentru recuperarea într-un alt stat membru al Uniunii Europene a creanţelor stabilite în România.
Art. 1742 Sfera de aplicare
(1) Prezentul capitol se aplică tuturor creanţelor aferente:
a) restituţiilor, intervenţiilor şi altor măsuri care fac parte din sistemul de finanţare integrală sau parţială al Fondului European de Garantare a Agriculturii (FEGA) şi a Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), inclusiv sumelor datorate în cadrul acestor acţiuni;
b) contribuţiilor, cotizaţiilor şi altor drepturi prevăzute în cadrul organizării comune a pieţelor din sectorul zahărului;
c) drepturilor de import reprezentând taxele vamale şi taxele cu efect echivalent prevăzute la importul de mărfuri, precum şi taxele la import prevăzute în cadrul politicii agricole comune sau în cadrul regimurilor specifice aplicabile anumitor mărfuri care rezultă din transformarea produselor agricole;
d) drepturilor de export reprezentând taxele vamale şi taxele cu efect echivalent prevăzute la exportul de mărfuri, precum şi taxele la export prevăzute în cadrul politicii agricole comune sau în cadrul regimurilor specifice aplicabile anumitor mărfuri care rezultă din transformarea produselor agricole;
e) taxei pe valoarea adăugată;
f) accizelor pentru: bere, vinuri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, produse intermediare, alcool etilic, tutun prelucrat, produse energetice şi energie electrică;
g) impozitelor pe venit şi pe capital, astfel cum sunt definite în Codul Fiscal;
h) taxelor pe primele de asigurare, inclusiv taxelor de natură identică sau similară care completează sau înlocuiesc taxele pe primele de asigurare, prevăzute la alin.(2);
i) dobânzilor, majorărilor de întârziere, penalităţilor şi amenzilor administrative şi cheltuielilor privind creanţele menţionate la lit. a)-h), cu excepţia oricărei sancţiuni penale prevăzute de legislaţia în vigoare în statul membru în care îşi are sediul autoritatea solicitată.
(2) Taxele pe primele de asigurări prevăzute la alin. (1) lit. h) sunt cele prevăzute de legea naţională, cunoscute ca:
a) în Austria: “Versicherungssteuer” şi “Feuerschutzsteuer”;
b) în Belgia: “Taxe annuelle sur les contrats d’assurance” şi “Jaarlijkse taks op de verzekeringscontracten”;
c) în Germania: “Versicherungssteuer” şi “Feuerschutzsteuer”;
d) în Danemarca: “Afgift af lysfartøjsforsikringer”, “Afgift af ansvarsforsikringer for motorkøretøjer m.v.” şi “Stempelafgift af forsikringspræmier”;
e) în Spania: “Impuesto sobre la prima de seguros”;
f) în Grecia: “Öoñïò êýêëïõ åñăáóéţí (Ö.Ê.Å)” şi “ÔÝëç ×áñôïóŢìïõ”;
g) în Franţa: “Taxe sur les conventions d’assurances”;
h) în Finlanda: “Eräistä vakuutusmaksuista suoritettava vero/skatt på vissa försäkringspremier” şi “Palosuojelumaksu/brandskyddsavgift”;
i) în Italia: “Imposte sulle assicurazioni private ed i contratti vitalizi di cui alla legge 29.10.1967 no 1216”;
j) în Irlanda: “Levy on insurance premiums”;
k) în Luxemburg: “Impôt sur les assurances” şi “Impôt dans l’interêt du service d’incendie”;
l) în Ţările de Jos: “Assurantiebelasting”;
m) în Portugalia: “Imposto de selo sobre os prémios de seguros”;
n) în Suedia: nici unul;
o) în Regatul Unit: “insurance premium tax (IPT)
p) în Malta: “Taxxa fuq Dokumenti u Trasferimenti”;
q) în Slovenia: “davek od prometa zavarovalnih poslov” şi “po┼¥arna taksa”.
Art. 1743 Autoritatea competentă din România
(1) Autorităţile competente din România pentru aplicarea prevederilor prezentului capitol sunt:
a) pentru creanţele prevăzute la art.1742 alin. (1) lit. a), e), f) şi h), Agenţia Naţională de Administrare Fiscală;
b) pentru creanţele prevăzute la art.1742 alin. (1) lit. b), Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură;
c) pentru creanţele prevăzute la art.1742 alin. (1) lit. c) – f) care se datorează în cadrul operaţiunilor vamale, Autoritatea Naţională a Vămilor;
d) pentru creanţele prevăzute la art. 1742 alin. (1) lit. g), Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi autorităţile administraţiei publice locale, după caz;
(2) Autorităţile prevăzute la alin. (1) sunt competente şi pentru recuperarea dobânzilor, majorărilor de întârziere, penalităţilor şi amenzilor administrative, precum şi cheltuielilor prevăzute la art. 1742 alin. (1) lit. i), aferente creanţelor principale pentru a căror recuperare sunt competente. 
Secţiunea a 2-a
Asistenţa pentru recuperarea în România a creanţelor stabilite prin titluri de creanţă emise într-un alt stat membru
Art. 1744 Furnizarea de informaţii
(1) Autorităţile competente prevăzute la art.1743 vor furniza, la cererea autorităţii competente dintr-un alt stat membru, denumit în prezenta secţiune autoritate solicitantă, toate informaţiile utile pentru recuperarea unei creanţe, cu excepţia cazului în care:
a) informaţia nu poate fi furnizată potrivit dispoziţiilor prezentului cod;
b) informaţia constituie secret comercial, industrial sau profesional;
c) furnizarea informaţiei ar aduce atingere securităţii sau ordinii publice din România.
(2) Autoritatea competentă din România confirmă în scris primirea cererii de informaţii, de îndată sau, în cazuri justificate, în termen de cel mult 7 zile de la data primirii.
(3) Pentru a obţine informaţiile solicitate, autoritatea competentă din România exercită atribuţiile prevăzute de lege, ca şi în cazul recuperării unor creanţe similare stabilite în România. Prevederile prezentului cod cu privire la furnizarea de informaţii se aplică în mod corespunzător.
(4) Autoritatea competentă prevăzută la art.1743 va informa autoritatea solicitantă în legătură cu motivele care o împiedică să furnizeze informaţiile solicitate, de îndată sau în cel mult 3 luni de la data confirmării de primire a cererii.
(5) În cazul în care consideră necesar, autoritatea competentă din România poate solicita autorităţii solicitante furnizarea de informaţii suplimentare necesare soluţionării cererii.
(6) Autoritatea competentă din România transmite autorităţii solicitante informaţiile pe măsură ce sunt obţinute, iar în cazul în care nu au fost obţinute va informa autoritatea solicitantă cu privire la aceasta şi motivele care au determinat această situaţie.
(7) În termen de 6 luni de la confirmarea de primire a cererii de furnizare de informaţii, dacă cererea nu a fost soluţionată, autoritatea competentă din România informează autoritatea solicitantă asupra rezultatului cercetărilor efectuate pentru obţinerea informaţiilor cerute.
(8) Dacă autoritatea solicitantă cere, în scris, în termen de două luni de la primirea informării prevăzute la alin. (7), ca cercetările să fie continuate, autoritatea competentă din România soluţionează cererea conform prevederilor aplicabile cererii iniţiale.
Art. 1745 Comunicarea actelor emise în statul membru în care se află autoritatea solicitantă
(1) La cererea autorităţii solicitante, autoritatea competentă din România comunică destinatarului toate actele şi deciziile, inclusiv judiciare, privind o creanţă sau recuperarea acesteia, emise în statul membru în care se află sediul autorităţii solicitante. Prevederile art. 1744 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
(2) Autoritatea prevăzută la art.1743 va comunica actele astfel cum acestea au fost emise fără a pune în cauză valabilitatea acestora.
(3) Imediat după primirea cererii de comunicare, autoritatea prevăzută la art. 1743 ia toate măsurile necesare pentru realizarea comunicării. Dispoziţiile privind comunicarea actelor administrative din prezentul cod se aplică în mod corespunzător. Dacă îi sunt necesare, autoritatea competentă din România poate solicita informaţii suplimentare, fără a periclita data limită de comunicare indicată în cererea autorităţii solicitante.
(4) Imediat după efectuarea comunicării, autoritatea competentă din România informează autoritatea solicitantă despre aceasta şi despre data la care au fost comunicate actele destinatarului, prin certificarea corespunzătoare pe verso-ul celui de-al doilea exemplar al cererii de comunicare şi  transmiterea acestuia catre autoritatea solicitantă.
Art. 1746 Recuperarea creanţei şi aplicarea măsurilor asigurătorii
(1) La cererea autorităţii solicitante, autoritatea competentă din România procedează, potrivit dispoziţiilor privind executarea creanţelor fiscale din prezentul cod, la recuperarea creanţelor care fac obiectul titlului executoriu transmis de autoritatea solicitantă, precum şi la ducerea la îndeplinire, după caz, a măsurilor asigurătorii.
(2) Autoritatea competentă din România va confirma în scris primirea cererii, în condiţiile art. 1744 alin. (2), putând solicita autorităţii solicitante completarea cererii în cazul în care nu sunt menţionate informaţiile şi elementele prevăzute de art. 17414.
(3) În aplicarea prevederilor alin. (1), orice creanţă care face obiectul unei cereri de recuperare este considerată ca fiind o creanţă fiscală în sensul prezentului cod, cu excepţia situaţiilor în care sunt aplicabile dispoziţiile art.17420. Sumele recuperate vor intra la distribuire împreună cu creanţele fiscale, dispoziţiile art. 167 şi 168 aplicându-se în mod corespunzător.
(4) Dacă este cazul, autoritatea competentă din România va reţine suma solicitată a fi recuperată din sumele cuvenite debitorului cu titlu de restituiri sau rambursări, după efectuarea compensării în condiţiile art. 112. Eventualele diferenţe urmează să fie restituite debitorului, sau să fie recuperate de la acesta şi transferate autorităţii solicitante, după caz.

– Continuare într-un număr viitor –

Leave a Response