|marți, septembrie 26, 2017
  • Follow Us!

Divizia Onoare intră şi ea în linie dreaptă 

Divizia Onoare intră şi ea în linie dreaptă

preşedintele Viorel Neacşu va superviza împărţirea pe serii, efectuarea programării şi va susţine o conferinţă de presă

Anul trecut au fost patru serii a câte 12 echipe în Divizia Onoare (Liga a V-a). Dintre acestea unele au promovat, iar cele retrogradate nu s-au mai înscris la acest nivel (Inter Suteşti şi Tineretul Diculeşti). Profitând de faptul că au mai apărut câteva grupări noi, în acest moment la AJF Vâlcea se poate conta pe minim 50 de echipe. Pentru buna desfăşurare a activităţii la Divizia Onoare, conducerea AJF a solicitat echipelor afiliate să confirme în scris, până vinerea trecută dacă vor continua să participe la acest nivel. Deocamdată, cum spuneam, sunt câteva echipe care s-au retras, cele menţionate mai sus plus Coşerea Berbeşti. Surpriza plăcută a fost aceea că au apărut formaţii noi, respectiv CSM Drăgăşani, FC Pietrari, Rapid Voiceşti, FC Budeşti, care se vor alătura celor ce şi-au vândut locul în Divizia D, respectiv Luceafărul Pesceana şi Măgura Slătioara.

 

Dorinţa de a se şti din timp pe ce echipe poate conta AJF Vâlcea este motivată prin faptul că actuala comisie de competiţii intenţionează să facă programarea cât mai repede cu putinţă pentru ca echipele să nu se mai aglomereze în ultimul moment la secretariatul AJF, acolo unde vor mai avea de înregistrat legitimaţii, de pus vize etc. Din păcate, pro-punerea vicepreşedintelui Pintilie de a se forma doar trei serii pe criteriu geografic, cu scopul de a exista mai multe meciuri la acest nivel, nu mai poate fi pusă în aplicare. Există multe echipe, ar fi fost un număr prea mare de meciuri şi turul campiona-tului s-ar fi terminat la Crăciun, iar returul ar fi durat până în miezul verii viitoare. Cum spuneam, la începutul acestei săptămâni se va face împărţirea pe serii. Vor fi patru serii pe criterii geografice, pentru ca echipele să parcurgă distanţe cât mai mici. Apoi se va face şi programarea turului la Liga a V-a (Divizia Onoare), urmată de o conferinţă de presă susţinută de Viorel Neacşu, preşedintele interimar al AJF Vâlcea. Duminică, 10 septembrie, va fi startul Diviziei Onoare.

Leave a Response