Comuna Galicea - în pericol de dispariţie

luni, 4 septembrie 2006

Comuna Galicea - în pericol de dispariţie

• Previziuni sumbre: comuna ar mai putea avea doar 10 ani de viaţă

Alunecările de teren şi pârâul Topolog, care ameninţă să înghită casele oamenilor fac ca o întreagă localitate să fie în pericol. Lucrările de reabilitare care, cu trei luni în urmă ar fi costat autorităţile circa 40 de milioane de lei noi se ridică la ora actuală la 60 de milioane de lei noi. În aceste condiţii primarul localităţii, Ion Năfliu face prognoze sumbre. Alunecările şi eroziunile de teren fac ravagii pe întreg teritoriul localităţii. În satul Bratia Vale automobilele se balansează într-o veselie pe o conductă de petrol, iar la Valea Râului, sătenii aproape că se înfrăţesc cu amfibienii! În cazul în care nu se vor lua măsuri grabnice pentru repararea drumurilo şi stabilizarea terenului comuna ar mai putea avea doar… 10 ani de viaţă.
Comuna Galicea are în componenţă şapte sate, în care locuiesc peste 4.200 de persoane. Localnicii din patru sate stau însă zilnic cu teama că ar putea fi şterşi de pe hartă în orice moment, din cauza eroziunilor şi a alunecărilor de teren. Bugetul local abia ajunge însă pentru cârpeli la drumuri, lucrări de pietruire sau, pe ici pe colo, pentru câte un petec de asfalt.

Valea Râului mai are zece ani de viaţă!

Încă din primăvara anului trecut pârâul Topolog a început să contrazică temerile localnicilor cum că ar sta să sece. În august, anul trecut, autorităţile din Galicea sperau într-o minune a stagnării fenomenului, o dată cu instalarea anotimpului rece. Acest lucru s-a şi întâmplat, dar, la începutul acestui an, istoria s-a repetat. În numai şapte luni eroziunea malului stâng al râului Topolog s-a extins, în lăţime, pe mai bine de 90 de metri. La începutul acestei veri, viteza cu care înainta spre casele oamenilor era de 30 de metri pe săptămână.
"Unde ia, Dumnezeu mai şi pune! Este o lege care pe aceste tărâmuri a funcţionat dintotdeauna!" - spun sătenii din Valea Râului, după seceta care s-a abătut în ultimele două luni. Din păcate însă lipsa de precipitaţii nu a ajutat decât la o încetinire uşoară a ritmului de înaintare a eroziunii. Primarul Ion Năfliu susţine că în situaţia în care natura se comportă identic, iar autorităţile naţionale nu intervin decât cu promisiuni comuna Galicea va mai exista pe hartă mai puţin de zece ani.

Topologul pândeşte să dea buzna în curţile localnicilor!

Între comunele Nicolae Bălcescu şi Galicea sătenii se tem să se mai deplaseze chiar şi pe picioare. Circulaţia autovehiculelor se desfăşoară pe o rută ocolitoare de mai bine de 15 kilometri.
Vina pentru această situaţie, în opinia multora este a unor proprietari de terenuri în zona respectivă care au efectuat lucrări de schimbare a albiei Topologului spre un teren unde solul este nisipos şi afânat.
Lucrările de regularizare a albiei, apărările de maluri şi refacerea drumului pe o lungime totală de 240 de metri ar costa autorităţile vreo 300.000 de lei noi. În zonă mai sunt necesare lucrări de decolmatare şi consolidare a malurilor, prin îndiguire. Pe o lungime de 18 kilometri, de o parte şi de cealaltă aceste lucrări ar costa pe puţin 50.000.000 de lei noi. "Să ne gândim numai la faptul că la punctul de vărsare a Topologului în Olt Drumul Judeţean 678 se află la peste un metru sub nivelul apei! În aceste condiţii numai un proiect naţional ne-ar putea fi de folos. Altfel, riscăm ca Topologul să-şi construiască singur albia printre casele oamenilor!"

Circulaţia – în pericol de a fi întreruptă

Încă de la începutul acestui an, Primăria Galicea a informat Consiliul Judeţean Vâlcea în legătură cu starea jalnică a drumurilor. Drumul Judeţean 678 a fost afectat în două locuri de alunecările de teren. De asemenea, este în pericol şi podul aflat între cele două zone, alunecările de teren producând adâncirea albiei în timp record. La sfârşitul acestui drum alunecările se extind pe o suprafaţă care depăşeşte 500 de metri pătraţi. Primarul comunei, Ion Năfliu spune că, în aceste condiţii este iminentă decizia de întrerupere a circulaţiei şi, implicit, ruperea oricăror legături între comunele Budeşti şi Galicea.
Din studiul care a fost executat asupra satului Cremenari a rezultat necesitatea intervenirii în regim de urgenţă prin lucrări de subzidire, amenajare a unor praguri de colmatare şi a unor ziduri de sprijin. Fără aceste lucrări orice încercare de refacere a sectorului de drum afectat ar fi în zadar. Valoarea estimativă a lucrărilor în cauză este de cel puţin 400.000 de lei noi. Autorităţile din Galicea atrag însă atenţia şi că există riscul ca podul suspendat la începutul acestui an ar putea costa bugetul judeţean cam cât întreaga lucrare de refacere a zonei: "La un prim calcul, refacerea podului costă cam cu 10.000 de lei noi mai mult cu fiecare lună care trece. Dacă la început de an îl rezolvam cu vreo 30.000 de lei noi, acum, abia dacă i-am face faţă cu 50.000. Cred că până când vom primi banii o să ne coste vreo 200.000 de lei noi ", spune primarul.
Drumul Judeţean 678 A este distrus şi pe ruta Tătărani - Cocoru - Nicolae Bălcescu. În dreptul kilometrului 3+800 de metri dealul a început să alunece spre Olt încă din toamna anului trecut. Topirea zăpezilor şi ploile de la început de an au făcut ca balastul aşternut cu efortul autorităţilor locale să fie spălat. Primarul comunei Galicea a solicitat la început de primăvară sprijinul Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri: "Avem nevoie de intervenţia RAJDP cu lucrări ample. Trebuie neapărat să fie realizat un zid de sprijin".
Primarul comunei Galicea cerea acest lucru acum două luni, dată la care alunecarea avea o lungime de 150 de metri. În prezent, porţiunea de drum afectată depăşeşte 200 de metri. "De la depunerea solicitărilor şi până în prezent preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Dumitru Buşe a întreprins cel puţin trei vizite în zonă. În urma tuturor acestor vizite ne-am ales cu promisiuni, dar când am întrebat de fapte concrete ni s-a spus fie că nu întocmim noi bine proiectele, fie că, pur şi simplu nu sunt bani.", se mai plânge edilul comunei Galicea, Ion Năfliu.

Automobilele se clatină peste o conductă de petrol

Cu o săptămână în urmă autorităţile din Galicea au reuşit să acopere cu balast cei aproape nouă metri dintr-o conductă de petrol pe care treceau autovehicule. "Dacă din partea Consiliului Judeţean Vâlcea ne-am fi ales măcar cu vizite Petrom-ul nici măcar prin vizite de lucru nu îşi revendică bunurile!",  spune primarul Ion Năfliu. Pentru repunerea în drepturi a acestui sector de drum Primăria a solicitat la început de an 400.000 de lei noi. Inflaţia şi avansarea dezastrului natural au mai adăugat vreo 200.000 de lei noi. Directorul RAJDP Vâlcea, Otto Cremarenco, se declara oarecum mulţumit de situaţia din teren:
"(...) Deocamdată, Drumul Judeţean 678 A, la kilometrul 3+850 este stabilizat. Aşteptăm încă rezultatele studiilor geotehnice comandate la IPTANA din Capitală dar, pentru momentul de faţă cel puţin, cred că trebuie să avem în vedere continuarea lucrărilor de regularizare a albiei râului Olt în aval. După aceea o să ne îndreptăm privirile şi spre lucrările de stabilizare a versantului în zonă" – spune directorul RAJDP Vâlcea. Şi satul Bratia Deal este afectat de alunecările de teren. Lucrările nu necesită mai mult de 150.000 de lei noi, dar nici pentru acestea nu se găsesc bani. În această zonă, pe Drumul Judeţean 678, între kilometrul 23+300 şi 23+400 a fost semnalată o alunecare de teren pe o lungime de aproximativ 100 de metri, pe partea dreaptă a părţii carosabile. Alunecarea, care datează încă din toamna anului 2005 a afectat până acum mai bine de jumătate din terasamentul drumului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe