|duminică, septembrie 24, 2017
  • Follow Us!

Turneu internaţional de handbal la Rm. Vâlcea 

„Memorialul Constantin Stănculescu”

Turneu internaţional de handbal la Rm. Vâlcea

Cu doar câteva zile înainte de startul oficial al Ligii Naţionale, care se va produce duminică, 10 septembrie, Oltchim Rm. Vâlcea va fi gazda unui important turneu amical, la care vor fi prezente şi două echipe de peste hotare. Este vorba de „Memorialul Constantin Stănculescu”, ajuns la cea de-a doua ediţie, care se va derula în perioada 3-5 septembrie. Dacă anul trecut, în Sala „Traian” au venit să joace Hummel Belgrad (fostă Steaua Roşie) şi Naisa Nis (fostă Radnicki), acum, la Vâlcea, va fi prezentă şi Buducnost Podgorica (Macedonia). Gruparea din Podgorica este deţinătoarea en-titre a Cupei Cupelor în sezonul trecut, când a câştigat trofeul în dauna celor de la Debrecen. Cealaltă echipă de peste hotare, care va veni la „Memorialul Constantin Stănculescu”, se numeşte Raisa Niş. Din păcate, o altă grupare invitată la turneu de oficialii clubului vâlcean, Akva Volgograd (Rusia), a refuzat să mai participe.  Competiţia amicală pe care CS Oltchim o va găzdui la finele acestei săptămâni poartă numele lui Constantin Stănculescu, fost preşedinte al secţiei de handbal a clubului vâlcean. Stănculescu s-a aflat în funcţie timp de 13 ani, între 1988 şi 2001, până când a decedat. În tot acest timp, Oltchim-ul a câştigat nu mai puţin decât 12 titluri de campioană a ţării şi 10 Cupe ale României.

Leave a Response