Culegătorii de ciuperci de la Obârşia Lotrului trăiesc în condiţii mizerabile

joi, 31 august 2006

Culegătorii de ciuperci de la Obârşia Lotrului trăiesc în condiţii mizerabile

 

În această perioadă, la Obârşia Lotrului se strâng ţigani şi rudari din toată ţara care locuiesc timp de câteva săptămâni în condiţii greu de imaginat pentru oamenii care au un acoperiş deasupra capului. Aceştia culeg ciuperci din pădure şi le vând comercianţilor ambulanţi. Culegătorii trăiesc însă în condiţii mizere, în nişte coşmelii improvizate din câteva scânduri acoperite cu celofan sau plastic, care nici măcar bordeie nu pot fi numite. În anii precedenţi printre ei au fost descoperiţi şi unii autori de infracţiuni, care cred că se pot ascunde de poliţie muncind în creierii munţilor. De această dată poliţiştii, care au descins în zonă în noaptea de luni spre marţi, între orele 2.00 şi 9.00 nu au descoperit infractori. Poliţiştii de la Serviciului de Investigaţii Criminale au acţionat în zonă împreună cu cei de la Detaşamentul Poliţiei pentru Intervenţii Rapide, din cadrul Poliţiei Vâlcea, sub coordonarea inspectorului şef adjunct, comisarul şef Nicolae Sărdărescu. Nu mai puţin de 13 poliţişti de la judiciar, două grupe de la Intervenţie Rapidă, 3 tehnicieni criminalişti, doi poliţişti de la Brezoi, patru de la Voineasa şi trei lucrători ai ocolului Silvic Voineasa au descins în forţă la Obârşie, luându-i pe ţigani ca din oală. Au fost legitimaţi 127 dintre ei, majoritate fiind din judeţele Hunedoara şi Gorj. „Poliţiştii au fost surprinşi de ce au găsit acolo. Oamenii trăiau în nişte condiţii foarte grele, aproape sub cerul liber, în nişte bordeie improvizate.” – a spus subcomisarul Marcel Sărdaru, de la Poliţia Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe