Râmnicenii consumă de patru ori mai multă apă ca nemţii

luni, 28 august 2006

Râmnicenii consumă de patru ori mai multă apă ca nemţii

ACVARIM continuă să-şi bată joc de populaţia Râmnicului şi să factureze cantităţi de apă din ce în ce mai mari, cu mult mai mari decât consumul real al populaţiei. Protecţia consumatorilor nu se bagă. ACVARIM are monopol pe municipiu, iar apometrele din casele cetăţenilor nu sunt luate în seamă deşi toate firmele care le-au instalat aveau autorizaţia primăriei şi avizele metrologice necesare. E o bătaie de joc generală. Un jaf la drumul mare. Cei din Consiliul de Administraţiei, din AGA, din conducerea societăţii iau bani buni sub formă de salarii, prime, indemnizaţii de şedinţă etc. Bani din buzunarele unei populaţii prostită în faţă. Cum naiba ar putea crede cineva că râmnicenii consumă de patru ori mai multă apă rece pe cap de locuitor decât germanii şi de două ori mai multă decât locuitorii Sibiului. Întrebat în conferinţă de presă despre acest subiect viceprimarul Constantin Monceanu, fost membru al AGA din ACVARIM pe vremea directorului miliardar Ştefan Braşoveanu, a declarat că este convins că populaţia consumă mai mult decât arată apometrele şi că acestea nu înregistrează corect consumul din apartamente. Cu toată prietenia care ne leagă de edil îi spunem verde în faţă că acestea sunt braşoave. Nu ar putea fura tot Râmnicul apă. Eu ştiu că nu fur şi sunt pus lună de lună să plătesc 3-4 metri de apă în plus faţă de consum. Refuz să cred că aş putea consuma lunar 8 metri cubi de apă pe spălatul câtorva farfurii, două duşuri zilnic şi trasul apei la toaletă o dată pe zi. Nici eu nici vecinii mei nu umblăm la apometre dar ACVARIM poate umbla la ale lui, poate încărca facturile, poate să mute pierderile din reţea pe spinarea populaţiei. Astfel managerul Zamfirescu îşi umflă buzunarele şi îşi micşorează pierderile din reţele. Pierderi acre ar fi trebuit diminuate pe baza unor investiţii. Dar cum să faci investiţii când ai dat miliarde aiurea fostei conduceri şi nu ai încercat să le recuperezi de la vinovaţi. Consumul calculat la pauşal, după normele europene de consum ale apei ar avantaja populaţia dar bineînţeles că ACVARIM nu va accepta această soluţie. Sunt baruri care plătesc mai puţină apă decât o familie. Este de nedescris. Iar sumele percepute pentru epurarea biologică reprezintă altă farsă, ca şi cele pentru canalizare.

Traian Guminski

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe