|duminică, decembrie 17, 2017
  • Follow Us!

Odrasla 

Odrasla

Nu ştiu, dacă Terfelescu bătrânul s-a schimbat mult, după ce a prins fotoliul de un picior, cu toate că zvonurile bântuie al dracului, toate mediile din oraşul de sub muntele sfânt, dar odrasla sa s-a pus pe… terfelit. Ori s-a înscris în mofturile familiei, aplicându-le, după principiul „ce vezi, implementează!” atât de îndrăgit în perioada asta de restrişti umane, ori simţindu-se cu spatele asigurat şi-a arătat „arama” imediat ce Dumnezeu a fost dus la reciclare, cum se exprima un ateu, devenit mare patron.

Oricum, Gingine Terfelescu n-a iertat pe nimeni. Parcă îl văd aşezat la biroul său de lemn masiv primit cadou de taică-său la instalare, de la marele patron Balamală, căruia i s-a făcut cadou fabrica de mobilă, chinuind telefonul, şi el oferit drept promo de Muică, telefonistul-şef.

– Alo! Terfelescu sunt!

– Da, să trăiţi, domn şef! I se răspunde cu voce spăşită.
– Vezi, că am nevoie de o mie de parai!
– Când şi cum?
– Acum! Şi peste câteva ore, odrasla primea suma cerută în câte un plic, printr-un mesager, care nu uită să-i aducă aminte, că şeful său dorea o „lucrare” fără licitaţie, că, deh, şi el are grijă…
– Apropo, spune-i tatii, că au plecat deja bilele de brad pentru viloaie!…
Asta în prima fază. Câteva zile mai încolo, odrasla se luase într-un bal mascat, „în deplasare”, cum s-ar zice, şi, cum nu i-au plăcut lui nişte feţe, care nu i se plecau, doar ajunsese bangagiul lui taică-său, a sărit la luptă. Inegală. Pentru că, în  ultima instanţă, văzându-se chiar terfelit, a scos pistolul din dotare (săracul, avea nevoie de apărare!) şi era gata-gata să-l dea jos pe taică-său din fotoliu dacă nu sărea primarul din Muncel să-l trezească. I-a tras atunci o pereche de palme, de le ţine şi astăzi, poate, minte. Dar imediat, pus pe terfeleală, Gingine Terfelescu l-a somat pe primar, pe loc, să-i dea o mie de parai…
– Aşa, deci? Mi-ai tras-o? O mie de parai, bătrâne, atât ai să-mi dai, astfel mâine vor fi alegeri noi în bătătura ta!… Şi bietul primar, cu gândul la sacul, care nu i se umpluse, a dat fuga la nevastă-sa porcăreasa şi a împrumutat paraii, plus un groştel, ca  să aibă cu ce-şi drege stomăcelul odrasla. În a doua fază, Gingine Terfelescu s-a instalat iar la biroul din lemn masiv şi i-a impus aceluiaşi Şoby Riman…

– Alo! Terfelescu sunt!

– Da, să trăiţi, domn’ şef!

– O mie de parai!

– Când şi cum?
– Acum! Şi iar a venit mesagerul cu plicul că vrea şi transporturile, apoi Secţia de găurit pământul şi câte şi mai câte…

De partea cealaltă au venit desigur sacii cu liant şi pamplastul necesar şi gata viloaia de la Păstaia. Au urmat scuterul şi trei maşinuţe, care să acopere adulterul cu trei maimuţe, cu alte mii de parai „doar este sărac, bine, când odraslele ai…”Şi toate ar fi decurs normal, dacă un şoricel cu ochelari şi puţin chel n-ar fi descoperit „mina” de aur a lui Şoby Riman. Averea noastră de fapt. Şi, cum acesta a fost aşezat în raft, Terfelescu şi ai lui dau din colţ în colţ, încercând chiar să-i taie din clonţ celui pus în rapt… prin unul, prin alt… Doar-doar Dumnezeu va întârzia un pic de reciclare.

George Achim

Leave a Response