Şpârle şi şoparle

joi, 24 august 2006

Şpârle şi şoparle

 

- Se ascut luptele interne în PNL Vâlcea. Unii cred că este cel mai bun moment pentru a începe o nouă tentativă de debarcare a preşedintelui Emilian Frâncu, alţii simt că se apropie anticipate pentru Primăria Râmnicului şi se consideră îndreptăţiţi să obţină pole positionul. Sorin Zamfirescu a comandat recent atacuri media asupra fostului său fin Ion Nicolae. Profită astfel că cel mai energic consilier municipal al PNL este plecat în vizită în China. Frâncu ar vrea şi el la primărie. Mai vor, auzim, şi tinerii Pistol şi Buican. Culmea este că toţi aceştia nu-l iau în seamă pe Monceanu. Exact omul care duce acum greul în administraţie.

- Circarul numărul unu din administraţia judeţeană încearcă să convingă o onorabilă doamnă să devină a doua sa amantă. Nici o şansă, drumarule ratat! Nu ai „ Blazon” pentru a-ţi mări lista de cuceriri cu numele frumoasei contabile.

- Deputatul Becşenescu nu este atât de rău pe cât îl cred unii. Ne pare rău că traversează o perioadă grea şi nu suntem de acord cu căpuşele care-i speculează altruismul. Promitem că-l vom ajuta chiar dacă, nu demult, ne-a vorbit nu foarte de bine în faţa unui ales local. Sau ne înşelăm cumva?

- Avem informaţii că Mihai Persu, preşedintele demisionar al AJF Vâlcea nu a renunţat chiar de lehamite la conducerea fotbalului din Vâlcea. El a fost supus unor ameninţări cu conotaţii politice şi a fost sabotat la ordin de unii primari apropiaţi fenomenului fotbalistic. În curând PSD va trebui să se lupte din nou cu liberalii pentru a păstra postul în ograda social democrată. Vom fi pe fază.

- În Vâlcea se află de trei zile unul dintre cei mai buni vânători de hackeri din România. Omul a fost trimis să-l caute pe un infractor cibernetic din judeţul nostru. Un profesionist, nu unul dintre zecile de excroci care promit pe site-uri vânzarea unor produse pe care nu le au.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe