Câlea şi Vlădoiu au câştigat o bătălie cu portocaliii

joi, 24 august 2006

Câlea şi Vlădoiu au câştigat o bătălie cu portocaliii

 

Recunoaştem, fără a-i ţine partea, că PSD a fost partidul care a avut cel mai mult de suferit până la intrarea în vigoare a legii care stopează migraţia politică. Prevederea intrată în vigoare în 10 august a stopat într-adevăr acest procedeu politic josnic din ţara noastră. Momentul a fost însă precedat de o fantastică luptă de racolare a aleşilor locali. Asupra PSD s-au pus toţi cu tunurile. În special PD şi PNL dar în unele judeţe în care PC are capete de pod solide, cum ar fi la Vâlcea postul de preşedinte al Consiliului Judeţean, conservatorii au fost inamicii numărul unu al social democraţilor. Pentru prima dată PSD a trebui să ducă o acerbă luptă de păstrare a oamenilor, tocmai el un partid care făcea presiuni până în 2004 asupra aleşilor din alte partide. Au fost judeţe în care PSD a pierdut peste jumătate din aleşi. Un dezastru. La Vâlcea lucrurile au mers prost pentru Jurcan şi Frâncu. Buşe a tras ceva în PC dar nu atât cât a sperat. PSD Vâlcea a înregistrat pierderi minime datorită unei tactici bine pusă la punct . Ion Câlea şi Aurel Vlădoiu, chiar dacă au lucrat separat şi cu stafurile proprii au făcut front comun pentru păstrarea integrităţii organizaţiei şi au reuşit. Cei doi lideri merită felicitaţi pentru reuşita lor şi indirect am aflat că unul dintre ei deja a fost de către conducerea centrală. (T.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe