Şpârle şi Şopârle

luni, 21 august 2006

Şpârle şi Şopârle

# Reprezentanţii unei firme de prestigiu ne-au întrebat recent ce ştim despre banii strânşi pentru ridicarea unui monument dedicat poetului George Ţărnea. Dacă ajung banii, ce firme şi persoane fizice au mai contribuit şi cine execută această lucrare ? Am răspuns că ştim doar că cei de la cotidianul „Viaţa Vâlcii” au strâns bani pentru acest monument. De la cine şi câţi, Dumnezeu ştie!  Şi noi….# Unul dintre directorii unei societăţi de construcţie din Vâlcea îşi bate joc de banii cunoscutului europarlamentar acţionar majoritar al firmei respective folosind personal şi materiale pentru a-şi amenaja vila şi o farmacie. Nu ne miră pentru că ştim că Dumnezeu nu bate cu parul.
# Nu suntem de acord cu parlamentarul care a jignit recent o doamnă cu rang înalt din Vâlcea folosind un termen care desemnează o operaţiune, de fapt o tehnică sexuală. Doamna nu o foloseşte. Garantăm. Doar partenerii ei sunt încurajaţi să facă frumos.
# Într-un sondaj realizat pentru liberalii vâlceni apar date reale care folosesc acestora. Aceştia ştiu acum pe cine preferă cititorii vâlceni mai mult şi mai ales ce ziare cu pretenţii sunt citite de doar 4 la sută din populaţie şi în nici un caz constant. Printre cei care citesc ediţiile de pe internet nu s-a făcut încă sondaj. Noi ştim însă că suntem în vârful clasamentelor aşa că nu ne facem griji.
# Un lider politic de buzunar s-a băgat recent în seamă făcând afirmaţii grave şi iresponsabile despre unele societăţi din Vâlcea. Omul caută scandal cu orice preţ aşa că-l va avea conform principiului cu semănatul vântului.
# Ziarista care nu a purtat niciodată fustă, prietenii ştiu de ce, a făcut recent o mare greşeală care va fi taxată aspru. Nu putem înţelege însă ce o interesează pe ipochimenă de afacerile private ale concurenţei.

# Viceprimarul Monceanu va fi în curând victima unor atacuri de presă. Comandate de patronii unor firme care aşteaptă mălai public. Adică sute de milioane de la primărie. Dar Monceanu nu vrea să rişte să-şi piardă libertatea. Deci nu poate semna pentru decontarea unor sume exorbitante. Chiar aşa, 35 de milioane pentru o băncuţă cu patru scânduri de 2 metri şi 8 nituri ?! Curat murdar!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe