Două arestări şi o înmormântare

luni, 14 august 2006

Două arestări şi o înmormântare

Mai sunt doar două săptămâni din cea mai fierbinte vară din punct de vedere politic din ultimii ani. Am avut de toate: scandaluri de corupţie, regrupări de trupe, declaraţii incendiare. Şi pentru ca toată treaba să fie ca la carte, acum vreo două zile am avut şi o înmormântare princiară. Două arestări şi o înmormântare – sinteza unei veri cu adevărat fierbinţi. Vâlcea a ajuns în acest fel pe buzele tuturor. Într-un fel nedorit de nimeni, judeţul nostru a căpătat faima unuia în care corupţia este la ea acasă. Parcă pentru a mai îndulci un pic imaginea de patrie a tuturor fărădelegilor, a apărut evenimentul unic de sâmbăta trecută, de la Mănăstirea Cozia. Un prinţ veritabil şi-a găsit liniştea, într-un mormânt simplu, la doar câţiva paşi de cel al domnului Mircea cel Bătrân. Iată astfel cum încă o dată, ne facem de toată ocara cu un ditamai scandal de corupţie, dar ne ispăşim în ultimul moment păcatele primind în pământul sfânt al Coziei rămăşiţele celui care a fost fiul regelui Carol al II-lea al României.

În tot acest timp, politicienii vâlceni şi-au văzut de treabă. Au continuat să facă ceea ce ştiu ei mai bine, adică să dea din gură şi să-şi urmărească interesele. Toată lumea şi-a dat cu părerea despre cele întâmplate la Primăria Râmnicului, orice politician, oricât de insignifiant, încercând să explice într-un fel evenimentele. Au fost lansate fel de fel de zvonuri, au apărut acuze dintre cele mai diverse. Văzându-i pe toţi aceşti politicieni perpelindu-se de mila judeţului, ai crede că lucrurile s-au schimbat peste noapte. În realitate, scandalul de corupţie de la primărie nu a fost altceva decât un bun prilej pentru unii de a-şi face imagine; orice declaraţie pe marginea evenimentului a produs, într-un fel sau altul, audienţă. Lipindu-se de subiect, o serie de politicieni au încercat să iasă în faţă. Profitând de ruşinea unui judeţ, unii sau alţii au făcut tot posibilul să mai capete un pic de atenţie din partea presei. Aşa s-a întâmplat şi la funeraliile prinţului Carol Mircea. Am zărit acolo o sumedenie de inşi care veniseră cu unicul scop de a fi văzuţi, fotografiaţi, filmaţi, intervievaţi. Ca într-un film prost, politicienii s-au înghesuit lângă sicriul prinţului parcă pentru a se lipi şi de ei un pic din măreţia momentului. Nici Corneliu Vadim Tudor nu a ratat momentul; într-un fel de-a dreptul indecent, el a încercat să atragă atenţia asupra sa, chiar în momentele în care se oficia slujba religioasă. Căci, nu-i aşa, decenţa nu este în nici un caz apanajul politicii... Două arestări şi o înmormântare. Scenarii perfecte pentru publicitate gratuită. Evenimente nefericite care au atras muştele dornice de a se afla în lumina reflectoarelor. Un pic de imagine, mult spectacol. De prost gust, dar spectacol. Cum se spune: morţii cu morţii, viii cu viii...

Octavian HERŢA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe