Avem echipă!

luni, 14 august 2006

CS Oltchim Rm. Vâlcea – Ferencvaros 39-26

 

Avem echipă!

 

Primul meci cu adevărat puternic susţinut de Oltchim Rm. Vâlcea după venirea lui Ghiţă Tadici s-a disputat la Odorheiul Secuiesc, în maghiarime, acolo unde adversară ne-a fost vicecampioana Ungariei, gruparea Ferencvaros. Unguroaicele erau pe cai mari după disputa cu Rulmentul Braşov, atunci când publicul spectator a susţinut cu frenezie, cântând imnul Ungariei, însă de data asta ar fi trebuit să înveţe să cânte „M-a făcut mama oltean!”. La meci au asistat aproximativ 1.000 de spectatori, aceştia fiind încântaţi, uneori chiar entuziasmaţi, de jocul eficient şi, adesea, spectaculos al vâlcencelor. Din lotul acestora n-au făcut parte, la acest meci, vedetele Steluţa Luca şi Roxana Gatzel. Celelalte şapte fete de lot naţional au reuşit o primă repriză excelentă, primind doar 4 goluri în 19 minute (când scorul era 14-4!), situaţie cu care de mult timp nu ne-am mai întâlnit! La pauză a fost 20-10, spectacolul continuând în repriza a doua.

 

Presa centrală, care a bâjbâit la greu neştiind numele adversarei echipei noastre (unele ziare au spus că era FTK Budapesta, altele s-au lămurit repede că era vorba de Ferencvaros), a remarcat evoluţia foarte sigură în poartă a Luminiţei Dinu, iar noi trebuie să spunem că în „câmp” vedeta s-a numit Ionela Gâlcă. Excelent s-a mişcat şi Valentina Elisei. Graţie lor, la un moment dat diferenţa de scor crescuse la 14 goluri: 36-22 în minutul 55! Scorul final, 39-26, ne dă mari speranţe că peste un an vom avea la Vâlcea titlul naţional, Cupa Cupelor şi accesul în grupele Ligii Campionilor Europeni. Prestaţia de la Odorheiul Secuiesc întăreşte speranţele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe