Aurel Vlădoiu a fost înfrântÔǪ

luni, 14 august 2006

Gumi colţ

 

Aurel Vlădoiu a fost înfrânt…

 

Partidele mari din punct de vedere al numărului de membri au, în mod normal, mai mulţi lideri. Locali şi naţionali. Aceştia fac parte din diferite grupuri în interiorul organizaţiilor. Rareori un lider, indiferent de capacitatea sa politică, organizatorică, de experienţă şi de simpatia de care se bucură în rândul populaţiei poate ajunge preşedintele unei structuri de partid dacă nu face parte dintr-o gaşcă, un grup. Şansele de a promova cresc proporţional cu mărimea grupului din care provine şi cu suma influenţelor pe care le au membrii grupului. Deputatul Aurel Vlădoiu a fost mai toată viaţa un tip energic care a dedicat foarte mult timp muncii. Un politician de teren care vrea să rezolve problemele oamenilor să se implice. În aceste condiţii, în timp, şi-a făcut un electorat fidel. Din păcate acesta e format, în mare parte din oameni simpli, din nemembrii ai PSD, din oameni care nu-l pot susţine şi ajuta la alegeri interne. Unde de cele mai multe ori demagogii şi lătrăii ajung mai uşor în vârf mai ales că grupurile, care-i susţin preferă ca să aibă un preşedinte slab şi controlabil. În PSD Vâlcea de ceva vreme unul dintre grupuri l-a înfrânt pe Aurel Vlădoiu. Acesta îşi face treaba mai departe. Merge în teritoriu, dă audienţe, face interpelări , lucrează la proiecte de legi. La alegerile parţiale a făcut ce trebuia şi PSD a câştigat Vlădeştiului. Dar probabil nu a mai rezistat presiunilor din interior. A încercat să evite conflictele cu grupurile de „activişti” de profesie. Oameni care se pricep la orice dar nu fac nimic concret decât pentru ei. Din lehamite sau poate din comoditate a renunţat la bătăliile interne. Şi încet, dar sigur, a fost îndepărtat. Izolat! Recent cotidianul „Curierul de Vâlcea“ a încercat să ia pulsul electoratului realizând un sondaj pe baza telefoanelor primite de la cititorii săi pentru a vedea pe cine vor aceştia la Primăria Râmnicului. Redactorii au făcut mai multe nominalizări de la PSD alegându-l pe Gigi Matei , cel desemnat de partid, dar şi pe Aurel Vlădoiu, cel care are simpatia electoratului şi care a fost cel mai energic parlamentar din judeţ în ultimii doi ani. Ei bine, Vlădoiu a dat un comunicat de presă cerând să fie scos din acest sondaj. Orice politician ar fi vrut, măcar de curiozitate, să afle câţi râmniceni îl vor primar. Domnul Vlădoiu a preferat să facă această intervenţie doar pentru a părea disciplinat, pentru a nu supăra grupul Prală, Persu & Company, care ar fi folosit prezenţa constantă a deputatului pe prima pagină a unui cotidian pentru a-l bălăcării pe acesta prin şedinţe. Şi prin presa fidelă unde am remarcat recent o împăcare a lui Ştefan Prală care este lăudat public de un ziar care l-a terfelit, de multe ori meritat, în ultimii doi ani. Nu-l acuzăm pe Aurel Vlădoiu pentru că ştim că mulţi oameni inteligenţi au pierdut războaiele cu mediocrităţile. Proşti dar mulţi. Sperăm doar că PSD va găsi luptători rezistenţi, care să trimită odată şi odată la ghena de gunoi a istoriei aceşti foşti şi actuali dalmaţieni sugători de bani publici şi de posturi.Traian Guminski

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe