în amicale n-am arătat nimic bun!

luni, 7 august 2006

CSM-ul aşteaptă startul cu sufletul la gură

În amicale n-am arătat nimic bun!

În urmă cu un an începea aventura echipei CSM Rm. Vâlcea în Divizia B şi toată lumea spera ca trupa lui Adrian Furnică, antrenorul principal din perioada aceea, să poată evita retrogradarea. Spre surpriza tuturor, a fost o toamnă frumoasă, a speranţelor, CSM-ul luptându-se pentru unul din primele două locuri. În iarnă au venit câţiva jucători, conducerea a fost „întărită“, iar rezultatele au fost cu totul altele decât cele scontate. Vâlcenii au arătat că pot învinge atunci când vor, învingând Petrolul Ploieşti, dar au pierdut suspect unele partide despre care şeful cel mare, Bebe Dicu, nu poate acum să ne mai spună nimic.

Antrenorul Adrian Furnică a avut ca obiectiv, în urmă cu un an, să menţină echipa în Divizia B şi, dacă se poate, să aibă un parcurs fără prea multe emoţii. Acest obiectiv a fost îndeplinit, dar pe parcurs pretenţiile şefilor din Zăvoi au crescut, s-a vorbit chiar despre promovare, însă imediat cum cineva a spus că putem ajunge în prima Ligă, alţii au sărit ca arşi şi au vrut să arate că e mult mai bine în mediocritatea eşalonului secund.

Pentru vina de a fi realizat obiectivul trasat de conducerea clubului, antrenorul Furnică a fost demis, în locul lui fiind preferat un tânăr fără prea mare experienţă ca „principal“: Costel Pană. Bucureşteanul are însă o mare calitate: pare a fi mult mai dispus la a sta de vorbă cu presa! Pe post de „tehnician-tampon“ a fost numit Dumitru Teleşpan, cel care în calitate de antrenor secund poate ajuta la succesele muncii lui Costel Pană, şi faţă de care publicul va manifesta mult mai multă răbdare în cazul în care rezultatele nu vor fi cele scontate.

În amicale n-am arătat nimic

Dacă ar fi să ne luăm nu doar după rezultatele din meciurile amicale, ci - mai ales - după jocul prestat, e jale ce va fi la CSM în actuala ediţie de campionat. Practic ne este greu să evidenţiem anumite „plusuri“. Unul dintre oficial spunea că nu trebuie să fim îngrijoraţi pentru că în iarnă băteam totul în amicale, dar am pierdut în campionat. El speră că acum va fi invers, însă nimeni nu ne garantează cî nu va fi şi în meciurile oficiale la fel ca în amicalala din această vară!

Pornim de sub Turnul Chimdiei

La sfârşitul acestei săptămâni se vor disputa meciurile primei etape din Liga a II-a. În Seria noastră sunt multe echipe cu pretenţii la promovare şi doar câteva de care să nu ne temem. Primul adversar ce ne va ieşi în cale va fi FCM Târgovişte. Partida are loc sâmbătă, de la ora 11.00, pe stadionul de lângă Turnul Chindiei. Conducerea clubului speră într-un succes la debutul lui Costel Pană ca antrenor principal, însă şi un rezultat de egalitate ar putea fi mulţumitor. Deocamdată nu se ştie dacă va fi pus un autocar la dispoziţia suporterilor, însă este cert faptul că sunt mulţi cei ce abia aşteaptă să vadă la lucru, pe „viu“ fostele „furnici“.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe