Evaziune de 5 miliarde la bugetul de stat prin falsuri

luni, 7 august 2006

Evaziune de 5 miliarde la bugetul de stat prin falsuri

 

Marian Mihai, în vârstă de 39 de ani, din Râmnicu Vâlcea a fost trimis în judecată de procurorii vâlceni de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea pentru comiterea mai multor infracţiuni de înşelăciune, cu un prejudiciu total de peste 2,5 miliarde de lei noi cauzat bugetului de stat. Procurorii au demarat cercetările împotriva lui Mihai în urma unui control efectuat de reprezentanţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vâlcea la firma administrată de respectivul, SC Lămâiţa SRL Râmnicu Vâlcea, în urma căruia s-a constatat că patronul înregistrase în contabilitatea firmei facturi fiscale pentru operaţiuni nereale de aprovizionare cu deşeuri de fier în valoare de peste 5,6 miliarde.

 

Nu a plătit taxe şi impozite de 2,5 miliarde

 

Scopul era acela de a diminua obligaţiile de plată către bugetul de stat cu mai mult de 2,5 miliarde. În acelaşi timp administratorul a ridicat din contul firmei SC Lămâiţa, deschis la BRD Vâlcea suma de 2,6 miliarde lei, pe care nu a putut să o justifice ca fiind folosită pentru desfăşurarea activităţii economice a firmei. Mihai este unic asociat al SC Lămâiţa, care are ca principal obiect de activitate valorificarea deşeurilor industriale reciclabile. Pentru a nu plăti impozitele administratorul a completat mai multe facturi fictive, pe numele unor societăţi care nu sunt înregistrate la Registrul Comerţului sau pe numele altora, care aveau sediul social expirat de mai mulţi ani. Conform facturilor respective societatea s-ar fi aprovizionat cu deşeuri de fier, dar în privinţa transportului erau trecute mai ales autoturisme care nu aveau legătură cu transportul de fier şi cu care nici nu s-ar fi putut realiza acest lucru. Nici codurile numerice personale care au fost trecute pe facturi nu corespundeau în cele mai multe cazuri unor persoane reale. În acest fel administratorul a prejudiciat bugetul de stat prin neplata impozitului pe profit, impozitului pe veniturile microîntreprinderilor şi a taxei pe valoarea adăugată. „Reprezentanţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vâlcea au constatat că prejudiciul total adus bugetului de stat de Marian Mihai este de 3.258.134.240 de lei vechi, care reprezintă debitul societăţii comerciale, la care se adaugă penalităţi şi dobânzi calculate. În timpul aceluiaşi control s-a mai constatat că Marian Mihai a ridicat din contul societăţii, deschis la BRD Vâlcea suma totală de 5,4 miliarde lei vechi, pentru „diverse plăţi şi procurare materiale” şi 394 de milioane ca „salarii”, deşi societatea nu are angajaţi cu contract de muncă. 2,6 miliarde au fost folosite în interesul său personal, în sensul că a achitat mai multe împrumuturi contractate anterior în nume personal, a ridicat de la amanet mai multe obiecte care îi aparţin şi a ridicat de la amanet mai multe obiecte sau a plătit mai multe persoane fizice care îl ajutau la desfăşurarea activităţii. Prejudiciul adus societăţii nu a fost recuperat până în prezent” – a precizat procurorul Carmen Vameşu, de la Parchetul de pe lângă tribunalul Vâlcea.

 

Persoane fictive trecute pe facturile fiscale

 

Iniţial vâlceanul a susţinut că operaţiunile înregistrate în contabilitate sunt reale şi că mărfurile fuseseră ridicate din judeţul Ilfov, de la mai multe persoane fizice, dar nu a putut preciza nici măcar una dintre ele, care să-i confirme eventual varianta. În urma analizei grafologice s-a stabilit că el completase de fapt facturile şi chitanţele fictive. În schimb, persoanele ale căror nume, coduri numerice personale sau numere de maşină figurează în actele întocmite de Mihai au spus că nici nu îl cunoşteau pe respectivul. „Faptele comise de Marian Mihai întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de evaziune fiscală, fals la legea contabilităţii, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată şi folosirea cu rea-credinţă a bunurilor societăţii în interes personal” – a precizat procurorul Carmen Vameşu, care s-a ocupat de caz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe