Secundul de la Sportul Studenţesc vine “principalÔÇ£ în Zăvoi

luni, 26 iunie 2006

Secundul de la Sportul Studenţesc vine „principal“ în Zăvoi

 

Cu toate că antrenorul braşovean Adrian Furnică nu a fost vinovat de parcursul dezastruos din retur al echipei CSM Rm. Vâlcea, conducerea clubului s-a despărţit de tehnicianul ce şi-a pus amprenta pe promovarea din Divizia C şi pe un tur de campionat fantastic. După unele „variante“ luate în special ca zvonuri, cum ar fi aducerea antrenorilor Victor Roşca, Nae Manea sau Emil Săndoi, până la urmă s-a decis: noul antrenor al „municipalilor” va fi Costel Pană, care s-a aflat în sezonul trecut, pe banca tehnică a revelaţiei Diviziei A, Sportul Studenţesc, în calitate de secund al lui Gigi Mulţescu. Fost jucător la Dinamo Bucureşti, Costel Pană va semna cu CSM-ul un contract pe trei ani de zile, timp în care va avea la început ca obiectiv formarea unei echipe puternice în liga secundă, iar apoi atacarea promovării în elită. Despre venirea sa în Zăvoi, antrenorul Costel Pană a spus: „Nu am semnat încă, dar în proporţie de 90 la sută acest lucru se va întâmpla peste o săptămână. Ne-am înţeles din toate punctele de vedere, dar eu voi lipsi din ţară câteva zile, aşa că totul va fi parafat când mă voi întoarce. Contractul meu la CSM se va întinde pe trei ani de zile. Vor fi doi ani în care voi forma echipa, apoi un al treilea sezon în care vom ataca promovarea în prima ligă. Sigur că dacă lucrurile vor merge bine nu văd de ce nu am continua colaborarea şi după aceea. M-a convins să vin la CSM strategia pe doi ani propusă de conducerea clubului. Această strategie e foarte potrivită pentru mine, pentru faptul că la început nu va exista presiunea rezultatelor, deci voi putea lucra în linişte şi voi putea crea o echipă competitivă. În privinţa lotului încă nu am discutat nimic concret. Voi vedea ce jucători de perspectivă sunt la Vâlcea, apoi vom mai vorbi“.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe