Acvarim şi ETA, vaci bune de muls

joi, 22 iunie 2006

 Acvarim şi ETA, vaci bune de muls

Nori negri deasupra capetelor celor doi directori ai societăţilor aflate în subordinea Consiliului Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, Acvarim şi ETA. Ceea ce se anunţa a fi o dare de seamă obişnuită asupra activităţii celor două societăţi, de la începutul anului 2005 până a prezent, s-a transformat până la urmă într-un circ fără precedent. Atât managerul general al Acvarim, Sorin Zamfirescu, cât şi cel al ETA, Viorel Băţică, au fost ţinte vii pentru primarul Mircia Gutău şi consilierii municipali. Celor doi li s-au reproşat o serie de probleme cu care se confruntă societăţile pe care le reprezintă.

Circotecă

Marţi, în cadrul unei şedinţe de Consiliu Local organizată în conformitate cu articolul 40, alin.2 din Legea Administraţiei Publice Locale nr.215/2001, consilierii Râmnicului au votat rapoartele şi proiectele de hotărâre privind realizarea serviciilor publice de apă şi canalizare, respectiv de transport local de călători, de către societăţile comerciale Acvarim şi ETA. Nu înainte însă ca cei doi directori să fie supuşi tirului de întrebări şi acuze ale celor doi directori. Dacă în cazul lui Zamfirescu consilierii au fost cei care au arătat cu degetul, în cazul lui Băţică, „războiul” s-a purtat între primarul Mircia Gutău şi directorul ETA.

Zamfirescu, luat la ţintă de consilieri

Unul dintre cei mai virulenţi contestatati ai activităţii directorului Acvarim, Sorin Zamfirescu, a fost consilierul pesedist Ion Matei. Acesta l-a acuzat pe Zamfirescu de cheltuirea ilegală a banilor din fondul de dezvoltare a societăţii, folosind un limbaj care nu a fost deloc pe placul managerului societăţii de distribuţie a apei. În replică, acesta i-a cerut lui Matei să-şi ceară scuze public, altfel îl va acţiona în instanţă. Cea mai importantă acuză care i s-a adus lui Zamfirescu priveşte cheltuirea unei importante sume de bani din fondul de dezvoltare a societăţii, conform proiectului ISPA de reabilitare a reţelelor de apă ale Râmnicului, pentru achitarea salariilor, furnizorilor etc. O parte dintre consilierii locali au precizat că este vorba de încălcarea memorandumului semnat cu ISPA. În plus, din acest fond de dezvoltare au fost achitaţi şi banii datoraţi fostului director al societăţii, Ştefan Braşoveanu, în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi a unui titlu executoriu. Zamfirescu s-a apărat spunând că societatea pe care o conduce este înglodată în datorii datorită refuzului clienţilor de a-şi achita facturile. În prezent, aceşti clienţi datorează Acvarim circa 53 miliarde lei, bani care deocamdată nu pot fi recuperaţi. Singura şansă de a recupera această sumă este debranşarea rău-platnicilor, fapt care ar afecta atât consumatorii industriali de pe platforma chimică, agenţii economici de importanţă medie cât şi asociaţiile de proprietari din Râmnic. Zamfirescu a catalogat ca fiind tendenţioase anumite rapoarte întocmite de cenzorii societăţii. De remarcat faptul că o parte dintre cenzori sunt şi consilieri locali. Până la urmă, consilierii au aprobat raportul Acvarim. „Raportul comisiei de cenzori este superficial” – Valer Tudor, consilier PSD.

„Banii din fondul de dezvoltare au fost cheltuiţi strict pentru dezvoltare. Poate forma în care s-a făcut acest lucru nu a fost cea mai fericită. Banii trebuiau să se regăsească în contul din Trezorerie; totuşi, acest cont poate fi reîntregit” – Mircia Gutău, primar Rm. Vâlcea.

„Directorul Acvarim i-a forţat pe membrii Consiliului de Administraţie să aprobe raportul. Oricum, profitul societăţii se datorează exclusiv majorării preţurilor la apă şi canal” - Ion Matei, consilier PSD.

Băţică, victimă sigură pentru Gutău

Dacă în cazul Acvarim ostilităţile s-au purtat mai mult pe filiera consilieri-Zamfirescu, nu acelaşi lucru s-a întâmplat în cazul ETA. Directorul Viorel Băţică a fost victimă sigură pentru primarul Mircia Gutău, reuşind să-l enerveze pe acesta. „Personal, nu sunt foarte mulţumit de activitatea ETA. Societatea nu trebuie să aştepte la nesfârşit subvenţii de la bugetul local. Oricum, la sfârşitul acestei luni se termină subvenţia acordată până la sfârşitul anului. ETA trebuie să-şi schimbe imaginea de societate cu hârburi. Domnule director, vreau să văd interesul dumneavoastră de a face societatea să meargă”, s-a răstit primarul la directorul societăţii. Mircia Gutău i-a reproşat lui Băţică lipsa de interes în ceea ce priveşte rentabilizarea ETA, dar şi pasivitatea în ceea ce priveşte schimbarea imaginii acestei societăţi. Viorel Băţică s-a apărat dând vina pe societăţile care practică transportul la negru, dar şi pe autobuzele foarte vechi pe care le are în dotare. Consilierul PSD Valer Tudor a încercat să-i sugereze primarului că cea mai bună variantă pentru ETA o reprezintă privatizarea societăţii. „Trebuie să pregătim privatizarea ETA. Există concurenţă neloială din partea taximetriştilor. Organele statului trebuie să-şi facă datoria şi să elimine taximetria la negru”, a spus în cadrul şedinţei Valer Tudor. Gutău nu s-a arătat prea încântat de propunerea acestuia, afirmând că în nici un caz nu va sprijini privatizarea ETA în următorii doi ani. În final, consilierii au aprobat şi raportul privind activitatea ETA. Rămân totuşi o serie de aspecte nelămurite. Mai multe aspecte din cele două rapoarte de activitate ridică o serie de întrebări pe care vom încerca să le lămurim într-o ediţie viitoare a ziarului. Nu în ultimul rând, rămâne incertitudinea privind viitorul celor doi directori în fruntea societăţilor aflate în subordinea Consiliului Local. Dacă în cazul lui Sorin Zamfirescu primarul Râmnicului s-a arătat destul de îngăduitor, nu acelaşi lucru se poate spune despre Viorel Băţică. Mai multe surse din Consiliul Local spun că acesta va fi schimbat în cursul acestui an.

• Octavian HERŢA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe