|sâmbătă, noiembrie 18, 2017
  • Follow Us!

Vâlcenii ÔÇô campioni la reclamaţii 

Vâlcenii – campioni la reclamaţii

• Unii dintre primari nu au reuşit să soluţioneze cererile de restituire nici după 5 ani

La sfârşitul acestei săptămâni la Prefectura Vâlcea a avut loc şedinţa Comisiei judeţene de fond funciar destinată analizării hotărârilor judecătoreşti, conform unui raport întocmit de Serviciul Juridic privind situaţia cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti în aplicarea legilor fondului funciar în ultimii trei ani. Această verificare de amploare a demarat la Vâlcea după ce Corpul de Control al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (A.N.R.P) a constatat nereguli grave în unele localităţi vâlcene cu privire la aplicarea legilor proprietăţii – legea 10 şi legea 247.
La nivel naţional judeţul Vâlcea ocupă locul doi pe ţară în privinţa numărului de reclamaţii, pe primul loc situându-se judeţul Dolj. Prefectul Anuţa Handolescu a spus că, datorită reclamaţiilor şi dosarelor nesoluţionate voit de primarii vâlceni Corpul de Control al ANRP a decis prelungirea anchetelor la aproximativ 14 zile. În două cazuri, respectiv în comunele Şirineasa şi Popeşti nu s-a reuşit soluţionarea unor cereri de restituire nici după cinci ani. Inspectorii şi-au dat seama de falsul raportărilor în momentul în care au comparat datele pe care le primiseră în urma raportărilor periodice transmise de primari la Bucureşti cu cele din teren. Şi prefectul Anuţa Handolescu a fost mustrată pentru că a refuzat să aplice amenzile în cazul primăriilor reticente la litera legii.

O lună – termen pentru a intra în legalitate
Până acum, la ANRP au ajuns peste 100 de sesizări de la vâlceni, privind abuzuri din partea primarilor. În urma controalelor, inspectorii de la ANRP le-au dat primarilor vâlceni termen o lună pentru a intra în legalitate. În caz că vor mai fă descoperite nereguli şi după acest termen la începutul lunii iulie va începe un control efectuat de Corpului de Control. Amenda minimă pentru nesoluţionarea dosarelor proprietăţii este de 300 de milioane de lei şi ajunge chiar până la un miliard în cazul în care proprietarii s-au judecat cu primarii în instanţă. În acelaşi timp vor fi amendaţi şi membrii comisiilor locale şi judeţene de restituire care nu şi-au dat acordul în cazul cererilor justificate. „Vâlcea stă foarte prost la capitolul restituiri şi notificări. Din 85 de primării, doar 20 au rezolvat notificările. Nu-i va băga nimeni pe primari în puşcărie pentru că au refuzat restituirea proprietăţii, dar legea îi va obliga să muncească un an de zile, gratis, în folosul societăţii. Amenzile nu se aplică Consiliului Local, aşa cum şi-au imaginat primarii, ci direct edililor. Termenul limită de soluţionare a dosarelor expiră la 1 iulie, momentul descinderii Corpului de Control. De acum înainte primarii vor trebui să se pregătească de amenzi drastice. În localitatea Băile Govora, din 161 de cereri efectuate conform Legii 247/2005 doar 33 au fost soluţionate de comisiile locale şi şapte de comisia judeţeană, iar la Alunu, din 856 de cereri au fost soluţionate de comisiile locale doar 152 şi 14 de comisia judeţeană. La Bujoreni, din cele 416 cereri depuse doar 100 au fost soluţionate pe plan local şi 30 prin comisia judeţeană. Sunt cazuri şi mai grave, cum ar fi cel de la Cernişoara, unde din 261 de cereri depuse au fost soluţionate de comisiile locale doar şase, iar în localităţile Grădiştea, Guşoieni, Laloşu şi Pesceana din cele 312, 252, 81 şi, respectiv 84 de cereri nu a fost validată nici una.” – a precizat prefectul Anuţa Handolescu. În Vâlcea s-au înregistrat până acum 3261 de notificări depuse în baza Legii 10/2001. Dintre acestea 263 au fost soluţionate prin restituire în natură, 434 prin restituirea în echivalent, 21 au fost soluţionate prin dispoziţie combinată de restituire în natură, 476 au fost respinse, iar 731 redirecţionate. Mai sunt însă circa 1330 de notificări nesoluţionate până în prezent. De asemenea, prin Biroul Judeţean de Urmărirea Aplicării Unitare a Legii nr. 10/2001 au fost înaintate Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor 232 de notificări, în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor.

Sute de dosare nu au fost soluţionate până acum

Până în prezent au fost depuse la instanţele judecătoreşti, începând cu anul 2003 şi până în prezent peste 1800 de reclamaţii privind aplicarea legilor fondului funciar la Vâlcea, care implică şi comisia judeţeană, dintre care cel puţin un sfert sunt încă pe rolul instanţelor, nefiind finalizate. În prezent mai sunt în curs de soluţionare 804  dosare,  la care se adaugă alte câteva litigii nesoluţionate ca urmare a rejudecărilor dispuse de instanţele de control, sau din alte cauze. Astfel, în cursul anului 2003 s-au înregistrat 537 de cauze privind aplicarea legilor fondului funciar, dintre care 424 au fost soluţionate, iar 113 sunt încă în curs de soluţionare. În majoritatea cauzelor Prefectura nu a fost obligată la plata unor cheltuieli de judecată şi în toate cazurile a încetat executarea silită împotriva instituţiei. În anul 2004 s-au înregistrat 514 litigii, dintre care majoritatea au avut drept obiect constatarea nulităţii, modificarea şi rectificarea unor titluri de proprietate, etc. Dintre aceste cauze au fost soluţionate 300 de dosare, diferenţa de 214 fiind încă pe rol. „Cel mai important caz a fost dosarul 6226/2006 reclamanţi fiind Ioana Schiopu şi Tomiţă Verzescu. În acest caz am fost obligaţi pe fond, în solidar cu Comisia Locală Râmnicu Vâlcea la plata sumei de 281.173.000 de lei pentru lucrări teren, la despăgubiri pentru lipsa de folosinţă în valoare de 475.335.000 de lei şi la plata unor cheltuieli de judecată de 24.010.760 de lei. În cele din urmă acţiunea faţă de autoritatea noastră a fost respinsă prin admiterea recursului făcut la Curtea de Apel Piteşti. Am mai fost obligaţi la plata sumei de 25.000.000 către Constantin Văduva Constantin, în dosarul 6964/2004, dar cauza este în rejudecare, ca urmare a admiterii recursului reclamantului.” – a precizat consilierul juridic Nicoleta Grigore, de la Prefectura Vâlcea.

În anul 2005 au fost înregistrate alte 439 de cauze privind legile proprietăţii, dintre care aproximativ 300 sunt în curs de soluţionare. În majoritatea cazurilor soluţionate obligaţia Prefecturii la plata cheltuielilor de judecată este în solidar cu comisiile locale şi persoane fizice. În schimb în acest an se pare că va fi înregistrat un record de cereri, deoarece numai până în prezent există 338 de cauze, majoritatea având ca obiect constatarea nulităţii unor titluri de proprietate.

Prefectura este în proces cu Oltchim şi Direcţia Silvică
Printre reclamanţi sunt şi societatea Oltchim SA, dar şi Direcţia Silvică Vâlcea. Oltchim S.A. a formulat 9 acţiuni pentru anularea ordinelor prefectului emise în favoarea unor persoane fizice din Bărbăteşti, iar cauzele sunt în curs de soluţionare. Şi Direcţia Silvică Vâlcea a formulat 13 acţiuni pentru anularea hotărârilor comisiei judeţene privind restituirea proprietăţilor mânăstirilor, şi aceste dosare fiind nesoluţionate până în prezent. 14 cauze au fost respinse deja de instanţele de fond, dar sunt şi ele nesoluţionate irevocabil, deoarece părţile au dreptul să apeleze la căile de atac. S-au înregistrat acţiuni şi în contencios administrativ, cu obligarea comisiei judeţene la plata unor amenzi către stat (daune cominatorii ), dar au fost respinse. „Cel mai important dosar a fost cel cu numărul 1008/CA de la Tribunalul Gorj, unde reclamantul Ion Birceanu Ion solicita obligaţia noastră la plata sumei de 500.000 de lei daune, pe zi, pentru neexecutarea obligaţiei de a-i răspunde la o petiţie adresată nouă, care conţinea o reclamaţie împotriva Comisiei Locale Alunu. Au fost respinse atât acţiunea la fond, cât şi recursul acestuia. În total sunt în prezent 804 cauze aflate pe rol, în curs de soluţionare.” – a mai precizat consilierul juridic Nicoleta Grigore.

Leave a Response