Junioarele de la Oltchim au luat titlul naţional

joi, 15 iunie 2006

Handbal / Pentru a cincea oară consecutiv

Junioarele de la Oltchim au luat titlul naţional

Timp de cinci zile, în perioada 6-11 iunie, oraşul Mediaş a găzduit turneul final din cadrul Campionatului Naţional de handbal feminin rezervat junioare I, o competiţie la care a fost prezentă, aşa cum era de aşteptat, şi echipa Oltchim Rm. Vâlcea. Tinerele handbaliste vâlcene, antrenate de Radu Georgescu şi Cristina Lada-Rouă, îşi apărau titlul naţional la această categorie de vârstă, cu care s-au încununat, de altfel, şi-n ultimii patru ani. Deşi au început cu stângul, fiind înfrânte cu 30-29 de CSŞ 5 Bucureşti, fetele de la Oltchim au făcut apoi patru meciuri de vis şi au izbutit să termine iarăşi pe primul loc în clasamentul final. Vâlcencele au trecut cu 38-34 de CSŞ Constanţa, cu 34-27 de LPS Sebeş şi cu 38-32 de HC Muntenia Bucureşti. În ultima zi a turneului, s-a jucat meciul decisiv pentru titlu, Oltchim întâlnind LPS Slatina, echipă care câştigase toate celelalte patru meciuri precedente. Pe fondul unei mobilizări generale, jucătoarele pregătite de Radu Georgescu şi Cristina Lada-Rouă (foto) şi-au apropiat victoria cu 26-25, intrând astfel în po-sesia medaliilor de aur în acest sezon. Iată lotul de jucătoare care a adus în vitrina clubului Oltchim încă un nou trofeu de campioană a ţării în handbalul juvenil: Olivia Costache, Alina Zamfir, Mihaela Teodorescu, Maria Popescu, Marinela Gârju, Aura Ivancu, Alexandra Ţăcălie, Mariana Cârstoaica, Sorina Durac, Raluca Năstase, Diana Disa, Adriana Ţăcălie, Florentina Ursachi şi Georgiana Coadălată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe