|sâmbătă, noiembrie 18, 2017
  • Follow Us!

Cinema Flacăra, mărul discordiei între liberali şi democraţi 

Cinema Flacăra, mărul discordiei între liberali şi democraţi

Prima conferinţă de presă comună a Alianţei D.A. la Vâlcea după mult timp nu a fost una lipsită de înţepături. Atât Emilian Frâncu, preşedintele PNL Vâlcea, cât şi şeful democraţilor vâlceni, Dorel Jurcan, nu şi-au putut reprima pornirile ostile. Aproape ca de fiecare dată, mărul discordiei a fost constituit de primarul Mircia Gutău. Mai exact, de „paternitatea” resuscitării cinematografului Flacăra din cartierul Ostroveni. Dorindu-se o dovadă a bunei înţelegeri care domneşte în sânul Alianţei, conferinţa de presă de la începutul acestei săptămâni nu a fost altceva decât o tensionată întâlnire între doi lideri care nu au prea multe subiecte despre care pot sta de vorbă. Sau dacă au, ies scântei. Aşa au stat lucrurile atunci când a venit vorba despre cine a reuşit să-i convingă pe cei din conducerea Ministerului Culturii că Cinematograful Flacăra trebuie să intre în administrarea Consiliului Municipal Rm. Vâlcea, în vederea redării sale circuitului cultural local. Emilian Frâncu, cel care a lansat în urmă cu câteva săptămâni varianta preluării cinematografului de către municipalitate, s-a arătat deranjat de atitudinea primarului Mircia Gutău. „Nu este treaba mea să fixez întâlniri cu secretarele. În nici un caz nu sunt slujitorul primarului”, a declarat Frâncu. La rândul său, Dorel Jurcan a încercat să-i ia partea colegului său de partid, reliefând meritele lui Mircia Gutău în privinţa redobândirii cinematografului. În privinţa candidatului Alianţei pentru Primăria Vlădeşti, atât Dorel Jurcan cât şi Emilian Frâncu nu au dorit să precizeze la ce partid are adeziune Dan Constantin Ruxanda. „Nu e important acest aspect. Ceea ce contează este că Ruxanda este candidatul Alianţei”, a mai spus Emilian Frâncu. Surse din PD dau ca sigură apartenenţa la Partidul Democrat a candidatului Alianţei la Primăria Vlădeşti.

Leave a Response