|miercuri, noiembrie 22, 2017
  • Follow Us!

PNŢCD nu a murit la Vâlcea 

PNŢCD nu a murit la Vâlcea

 

Luna iunie debutează pentru PNŢCD- PPCD cu implicarea directă în încercarea de a soluţiona cât mai multe probleme care frământă societatea românească. Organizaţia din Vâlcea asigură acum la sediul propriu permanenţă, între orele 9-14, cu personal abilitat pentru înregistrarea tuturor sesizărilor venite de la cetăţeni. În fiecare zi de joi, la ora 15.00, se va organiza Conferinţă de presă, unde se vor dezbate public activităţile partidului şi problemele sociale existente. Adrian Gogoloşi vicepreşedinte al organizaţiei judeţene şi preşedinte interimar al organizaţiei muncitoreşti centrale, ne-a precizat că, deşi PNŢCD nu mai este la guvernare, oamenii de la toate nivelurile partidului vor munci şi se vor implica direct în soluţionarea problemelor tuturor persoanelor, fie că sunt membri sau simpatizanţi. Celor interesaţi, organizaţia locală a pus la dispoziţie şi un număr de telefon 0250733205. Adrian Gogoloşi a încheiat prin a ne asigura că oamenii din partid sunt sinceri şi bine intenţionaţi şi prin cei şase parlamentari, obţinuţi prin cooptarea celor din BNS, se vor promova legi în favoarea cetăţenilor.

Leave a Response