|miercuri, noiembrie 22, 2017
  • Follow Us!

Dumitru Buşe, sultan de Vâlcea 

Dumitru Buşe, sultan de Vâlcea

La conferinţa de presă de la începutul săptămânii deputatul liberal Emilian Frâncu, liderul PNL Vâlcea a declarat : „Fondurile alocate de conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea sunt condiţionate politic”. Parlamentarul susţine că primarii liberali au fost forţaţi de preşedintele CJ Vâlcea, Dumitru Buşe, să constituie filiale ale Partidului Conservator. “Oamenii noştri sunt nevoiţi să sărute papucii sultanului doar să primească o bucăţică de pâine. Gospodarii-şefi din anumite comune au fost siliţi să facă filiale pentru conservatori. Un exemplu concret îl reprezintă cazul de la Şirineasa, unde tatăl primarului liberal a fost pus preşedinte de filială la PC. E timpul ca asemenea practici să ia sfârşit! Dacă domnul Buşe mai merge în zona liberală, dintre cei cinci primari cerţi pe care-i are PC la ora actuală, va rămâne fără trei, care deja şi-au exprimat intenţia să vină la noi”, a adăugat Emilian Frâncu. Deputatul a precizat că a fost amânată nejustificat alocarea unor fonduri către primării. Parlamentarul l-a avertizat într-un mod elegant pe liderul conservatorilor, care, în acelaşi timp, ocupă vremelnic şi funcţia de preşedinte al consiliului judeţean, că “glasul liberal se va auzi mai puternic în CJ”, iar, în cazul în care se va continua acţiunea de racolare, liberalii vor acţiona pe principiul dinte pentru dinte, ochi pentru ochi. Contactat telefonic, preşedintele CJ Vâlcea, Dumitru Buşe, a negat toate învinuirile aduse de liderul PNL: “Tema alocării pe criterii politice a fondurilor de la consiliul judeţean a mai fost discutată şi am crezut că s-a lămurit acest aspect. Fondurile nu se acordă decât potrivit legii, în baza unei formule ce nu poate fi încălcată. Domnul Frâncu nu ar trebui să mai ia în discuţie acest subiect. Aştept ca glasul liberal să se facă auzit în CJ. „ Preşedintele Consiliului Judeţean a încercat să ne convingă şi pe noi, într-o discuţie purtată marţi după amiaza, că nu se ocupă de racolări şi că lucrează în cursul săptămânii doar pentru Consiliul Judeţean. Nu ne-am obosit să-l convingem că ştim situaţii clare în care a făcut aceste demersuri de racolare. Într-un interviu pe care ni l-a acordat  domnul Buşe spunea că unei familii din Râmnic cu doi copii la liceu îi ajung 15 milioane pe lună pentru a trăi decent şi a avea toate facturile plătite. E posibil deşi precis mii de vâlceni nu obţin aceste venituri. Pentru comparaţie vom publica în curând veniturile familiei Buşe pentru a se putea face comparaţia cu o familie cu venituri medii din judeţ.

Traian GUMINSKI

Leave a Response