Poliţist vâlcean - judecat pentru luare de mită

luni, 22 mai 2006

Încă un poliţist vâlcean - judecat pentru luare de mită

Un poliţist vâlcean de la Biroul Pentru Străini a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru luare de mită. Subcomisarul Emil Gherghina a primit suma de 500 de dolari de la o femeie – cetăţean chinez care dorea să obţină dreptul permanent de şedere în România.

A luat 500 de euro pentru a prelungi dreptul de şedere în România al unei chinezoaice

Direcţia Generală Anticorupţie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor a fost sesizată în legătură cu faptele poliţistului de Autoritatea pentru Străini. Existau suspiciuni că poliţistul vâlcean ca ar fi pretins şi primit mai multe sume de bani pentru prelungirea dreptului de şedere al unei persoane de origine chineză, căsătorită în România. Cazul a fost preluat de Serviciul Teritorial Piteşti al Biroului Anticorupţie Vâlcea, care a stabilit că poliţistul primise pe 2 august 2005 suma de 500 de dolari de la Zonghua C., în scopul facilitării obţinerii dreptului acesteia de şedere în România.

Timp de doi ani poliţistul a primit 3000 de dolari

Lucrătorii Biroului Anticorupţie au constatat că poliţistul primise bani de la aceeaşi chinezoaică şi pe parcursul anilor 2003 şi 2004, respectiv 2000 de dolari în anul 2003 şi 1000 de dolari în anul 2004. Banii au fost daţi prin intermediul unor cetăţeni chinezi, cunoştinţe ale soţiei ofiţerului, care are o firmă în centrul Râmnicului. Firma cu pricina s-a aflat şi ea în atenţia autorităţilor în cursul anului trecut, după ce fusese găsită în interior marfă fără documente.

Poliţistul a restituit ultimii bani

În anul 2005 ofiterul nu a mai reuşit să prelungească viza de şedere în România pentru cetăţeanul străin, aşa că a restituit cei 500 de dolari primiţi soţului chinezoaicei, motivând că nu doreşte să aibă probleme cu chinezii. “Fiind constatate indicii temeinice cu privire la actele de corupţie săvârşite de poliţist dosarul a fost înaintat procurorilor anticorupţie care, în urma rechizitoriului întocmit la data de 20 aprilie 2006 au constatat că fapta bărbatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, astfel că a fost dispusă punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat, iar dosarul a fost înaintat Curţii de Apel Piteşti ” - au precizat surse din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie.

Fostul şef al poliţiei Mihăeşti va apărea în faţa instanţei

Pentru acelaşi gen de faptă a fost trimis în judecată tot zilele trecute şi şeful postului de poliţie din comuna vâlceană Mihăeşti, agentul şef Gheorghe Şerban. El este acuzat de luare de mită în formă calificată după ce a fost prins de ofiţerii din cadrul Biroului de Combatere a Crimei Organizate şi Corupţiei Vâlcea imediat după ce a luat mită 50 de euro de la o persoană pe care o cerceta penal într-un dosar întocmit la regimul circulaţiei. Procurorii anticorupţie au finalizat şi acest caz. Poliţistul a fost prins în flagrant în timp ce lua banii pentru finalizarea favorabilă a unui dosar în care erau învinuiţi un vâlcean şi prietena sa. Dosarul se referea la conducerea unui autoturism fără permis şi încredinţarea pentru conducerea a unui autoturism unei persoane care nu are permis. Pe bancnota de 50 de euro, găsită în buzunarul poliţistului scria „mită”. În schimbul banilor poliţistul trebuia să schimbe situaţia din dosar prin înlocuirea declaraţiilor, iar finalul trebuia să fie faimosul NUP – neînceperea urmăririi penale. „Denunţătorul a spus că şeful postului de poliţie Mihăeşti îi pretinsese bani şi alte bunuri în mai multe rânduri, lăsând să se creadă că ar avea influenţă şi asupra procurorului care supraveghea cercetarea. În urma rechizitoriului întocmit de procuror poliţistul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită” – au mai precizat poliţiştii de la Direcţia Generală Anticorupţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe