Decizii controversate ale procurorului Popa

luni, 15 mai 2006

Cu ochii pe Parchet

Decizii controversate ale procurorului Popa

Lumea oamenilor de afaceri din Vâlcea a fost şocată săptămâna trecută când procuratura a lăsat în libertate un recidivist periculos ce intrase prin efracţie, în Noapte de Înviere, în trei locuinţe din municipiu ameninţând una dintre victime cu un levier. „ Vinovată” pentru  această decizie care a bulversat şi poliţiştii ce s-au chinuit să dea de urma infractorului şi să-l reţină în graniţă este domnişoara procuror Silvia Florina Popa ce activează în Parchetul din Râmnicu Vâlcea. Ea a avut atunci un comportament ciudat şi faţă de ziarişti dar mai ales faţă de una din persoanele care depuseseră plângere. Am promis atunci că vom urmări cu atenţie acest caz dar şi că vom cerceta activitatea tinerei procuror. Căreia îi reamintim despre două interesante cazuri de care s-a ocupat anul trecut. Cazul fostului fotbalist Cristian Constantin Chircuş vă spune ceva domnişoară procuror? Anul trecut în 22 aprilie aţi semnat o ordonanţă în urma studierii dosarului 1944 din 2004 şi aţi dispus sancţionarea acestuia cu maximul prevăzut de lege pentru că… „ nu şi-a recunoscut fapta” Păi nu avea cum să recunoască ceva ce omul susţinea prin probe şi acte, chiar prin martori că nu făcuse. În acel dosar două persoane au fost sancţionate cu 2 milioane amendă penală iar a treia, despre care este vorba, cu 9 milioane de lei deşi chiar şi ceilalţi susţinuseră că nu este vinovat iar partea aşa zis prejudiciată îşi retrăsese plângerea. Acest caz ca şi cel al celebrului incendiu din februarie 2005 de la terasa Flamingo din Râmnicu Vâlcea, unde aţi dispus cercetarea penală a unui om pentru distrugere  din culpă vor fi prezentate pe larg cititorilor noştri. Aşteptăm doar amănunte suplimentare ale investigaţiilor întreprinse de alţi colegi de presă care se pare că au dat şi ei de două interesante fire. Vom reveni. (T.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe