Mii de cărţi de credit, falsificate de infractorii informatici

luni, 3 aprilie 2006

Mii de cărţi de credit, falsificate de infractorii informatici

Un alt cap al reţelei– prins de poliţişti

    Poliţiştii vâlceni de la Serviciul de Combatere a Crimei Organizate Vâlcea au prins joi seara un al treilea cap al infractorilor informatici din Vâlcea, în urma unei acţiuni de amploare. Adrian Constantin Miron, de 27 de ani a fost surprins într-un apartament închiriat din Râmnicu Vâlcea chiar în timp ce trimitea o ofertă de vânzare fictivă a unor motociclete prin internet. El îşi instalase în apartamentul respectiv două laptopuri şi o unitate de calculator, pe care poliţiştii vâlceni au descoperit nu doar oferte fictive de vânzare a diverselor bunuri, ci şi mii de date de identificare şi securizare ale unor cărţi de credit aparţinând unor persoane din diverse ţări, majoritatea din Statele Unite, Australia şi Anglia. Vâlceanul coordona se pare un grup mai mare de persoane, lucru de care poliţiştii aflaseră. Bărbatul a fost prezentat judecătorilor de la Tribunalul Valcea, Secţia Penală şi a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, cu începere de la data de 31 martie 2006. Grupul organizat se ocupa nu numai de licitaţii fictive prin Internet, dar şi cu falsificarea cardurilor, ultima „modă” printre hackerii din Vâlcea. Din primele cercetări s-a stabilit că Miron a efectuat în ultimii doi ani licitaţii fictive prin internet, care au avut drept consecinţă păgubirea mai multor cetăţeni străini, în special americani. „Există indicii şi cu privire la înmagazinarea unor date de identificare şi securizare ale unor cărţi de credit aparţinând cetăţenilor străini. După efectuarea percheziţiilor informatice la cele două laptopuri găsite în apartament şi la unitatea de calculator au fost identificate mii de date de identificare şi securizare ale unor cărţi de credit. Vâlceanul este cercetat în continuare pentru instigare la comiterea tentativei la infracţiunea de falsificare a instrumentelor de plată electronică, instigare la infracţiunea de acces fără drept la un sistem informatic prin încălcarea măsurilor de securitate, instigare la infracţiunea de a cauza un prejudiciu patrimonial prin introducerea, modificarea sau ştergerea de date informatice şi instigare la infracţiunea de înşelăciune şi de iniţiere a unui grup infracţional organizat. Pedeapsa pentru aceste fapte este cuprinsă între 3 şi 15 ani închisoare.” – a precizat subcomisarul Marcel Sărdaru, de la Poliţia Vâlcea. Împreună cu Adrian Miron în apartamentul închiriat au mai fost descoperite încă patru persoane care se ocupau cu acelaşi lucru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe