Balada lui Bebe

luni, 3 aprilie 2006

Balada lui Bebe

 

Ţărănist eu când eram

Satele le colindam,

N-aveam maşină străină

Nici în curte o piscină,

Dar aveam în mine pofte,

Cât vreo trei-patru cohorte.

Cât era ziua de mare

Mă plimbam cu trei dosare,

Seara pe la PeNeŢe,

Trăgeam bine sforile.

Şi le-am tras cu mult folos

Pănă am primit un os.

Ajunsei şi consilier,

Duceam viaţă de boier,

Îmi făcui faină amantă,

Aveam diplomat nu geantă,

Şi prin ani nouăşase,

Am primit cadou trei oase

Eram zmeul din Barou

Căci nu am primit un ou,

Ci găina-ntreagă toată,

Ce-mi da banii-ntr-o găleată,

Din păcate am-nebunit,

La mai multe am râvnit,

Şi-am plecat în UFD,

Să mă sui mai repede.

Am ajuns după un an,

Vicele lui Vosganian,

Dar la primele locale

Dat-am cu picioru-n oale.

Şi-am pierdut ceva la bani,

Postul gras şi câţiva ani,

Câţiva ani dar repede,

Mă mutai la PNL.

Mai dădui puţin din coate,

Că văzui că se mai poate,

Şi acum vreo două toamne,

Deputat ajunsei eu Doamne!

Am procese o grămadă,

Trei miliarde în desagă,

Am frumoasă o soţie

Şi amante la beţie,

În frumoasa Capitală,

Ling smântâna de pe oală,

Şi mă plâng la presa toată,

Că n-am bani de îngheţată.

Trag sfori cum e mai bine

Şi trădez fără ruşine,

Am şi eu un of mai mare,

În Vâlcea nu-s cel mai tare,

Dar dacă mă zbat un pic

Îi iau locul drept vă zic…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe