Pe Valea Oltului se circulă cu intermitenţe

luni, 20 martie 2006

Pe Valea Oltului se circulă cu intermitenţe

   Sâmbătă, începând cu ora 15,30, s-a închis circulaţia pe Valea Oltului, în judeţul Sibiu, în dreptul localităţii Boiţa, din cauza căderilor masive de stânci. În noaptea de sâmbătă spre duminică în jurul orei 3,00 după ce s-au îndepărtat cele aproape 5.000 de tone de stânci, s-a dat drumul la circulaţie. La faţa locului a venit ministrul Transporturilor, Gheorghe Dobre, iar duminică dimineaţă, la câteva minute după plecare ministrului, au început să cadă din nou stânci de pe versanţi. La ora 11,00 circulaţia a fost întreruptă. După amiază, maşinile au fost lăsate să tranziteze Valea Oltului cu intermitenţe, pe un singur fir. Primele trec 40 de maşini care circulă dinspre Sibiu către Rm. Vâlcea şi circulaţia se închide o oră, pentru a da posibilitatea alpiniştilor să intervină. Apoi alte 40 de maşini din sens învers sunt lăsate să treacă, după care iar se întrerupe circulaţia. Alpiniştii care s-au urcat pe versanţi au observat că sunt fisuri foarte mari în rocă, urmând să se încerce dislocarea unei stânci în greutate de 30 de tone. Ca  rute ocolitoare se poate circula pe Sibiu-Braşov-Bran-Câmpulung-Piteşti-Râmnicu Vâlcea sau pe Valea Jiului, prin Petroşani (Gorj). “Este periculos să se circule pe ambele sensuri, alpiniştii descoperind fisuri enorme în rocă, fapt ce ar putea antrena căderi masive de stânci”, ne-au spus ieri surse din poliţia vâlceană. Din fericire, căderile masive de stânci nu s-au soldat cu victime omeneşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe