Tun de cinci miliarde lei cu CEC-uri fără acoperire şi ştampile false

luni, 13 martie 2006

Tun de cinci miliarde lei cu CEC-uri fără acoperire şi ştampile false
 
   Bobi Vasile Deaconu (24 ani), din Sălătrucel-Vâlcea a fost arestat joi pentru înşelăciune. Ca administrator al unei societăţi din Rm.Vâlcea în perioada august 2005 - martie 2006 a înşelat mai multe firme din judeţele Alba, Argeş, Bihor, Dolj, Mehedinţi, Olt, Teleorman şi Vâlcea, emiţând file CEC fără disponibil, în valoare de 3,5 miliarde lei. Folosind ştampile false a achiziţionat mărfuri de peste 2 miliarde lei, în numele unor societăţi comerciale din Rm. Vâlcea, pe care le-a vândut apoi cu documente false, sub preţul de achiziţie.

   La 1 septembrie 2005 a achiziţionat un tractor cu semiremorcă, în valoare de 1,5 miliarde lei, “plata” făcând-o cu un CEC pentru care nu avea acoperire. În ziua imediat următoare, un lucru foarte curios, ţeparul a făcut o afacere “de râsul-plânsului”. A vândut utilajul achiziţionat cu jumătate de preţ, cu suma de 750 milioane lei. Tot în anul 2005, în luna august, a cumpărat, tot cu o filă CEC, 22 de utilaje agricole de la o altă societate, contra sumei de 842 milioane lei, filă care, de asemenea, a fost refuzată la decontare tot din cauza lipsei disponibilului. Pozând ca un prosper om de afaceri, vâlceanul s-a lansat şi în afaceri: A cumpărat cinci tone de făină, 500 kg. de zahăr, 204 l. ulei, pentru toate produsele neavând cu ce plăti, CEC-urile dovedindu-se tot fără acoperire. În luna noiembrie a achiziţionat 20.000 bucăţi de ţiglă, în valoare de 380 milioane lei, marfă achiziţionată în acelaşi mod  şi valorificată după aceleaşi tipare: afacere... bulgărească, nu alta!. A făcut “învârteli”, trăgând jarul pe spuza sa, cu bere, cu 880 saci de ciment, cu diverse produse alimentare. Bobi Vasile Deaconu avea o casă în comuna Sălătrucel, locuinţă pentru care mama sa i-a făcut o procură. Prins în escrocherie, tânărul nu a mai fost văzut în ultimul an prin respectiva comună, activitatea infracţională desfăşurând-o în Rm. Vâlcea. Valoarea totală a prejudiciului se ridică la peste 5 miliarde lei, motiv pentru care bărbatul a şi fost ascuns în arestul IPJ Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe