Fânar ars din cauza scânteilor de la coş

luni, 13 martie 2006

Fânar ars din cauza scânteilor de la coş
 
   Un fânar din comuna Păuşeşti – Vâlcea a ars în ziua de 9 martie în întregime, plus cele 400 de kilograme de fân care se aflau în interior din cauza unei scântei. Proprietara gospodăriei, Iulia Chiţoiu a anunţat imediat pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, dar a fost la un pas de a-şi pierde şi casa în care locuia, aflată la numai şase metri distanţă de fânar. Pompierii au stabilit în urma cercetărilor faptul că incendiul se datorase unei scântei care ieşise de pe coşul casei. Valoarea pagubelor este de 1.500 de lei, iar a bunilor salvate de 15.000 de lei. Pentru a nu apărea şi alte evenimente nedorite coşurile pentru evacuarea fumului trebuie să aibă gura de evacuare la înălţimea de cel puţin un metru faţă de învelitoare – dacă se află la o distanţă mai mare de 1,5 metri de vârf – şi un metru (50 de centimetri pentru învelitoare incombustibilă) faţă de vârf când se află la mai puţin de 1,5 metri de coamă. Coşurile trebuie să fie curăţate de funingine de  cel puţin două ori pe an (până la utilizarea sobei – începerea sezonului rece – şi după terminarea acestuia) pentru a nu favoriza formarea de scântei la ieşirea din coş.” – a precizat locotenentul Cătălin Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. O altă magazie din Brezoi, care era folosită de proprietarul acesteia, Dumitru Bardaşu şi pe post de locuinţă de vară a ars în ziua de 8 martie în întregime din cauza coşului de fum deteriorat. Pentru stingerea incendiului a fost chemaţi pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea - Garda de Intervenţie Brezoi  Atât magazia, de 10 metri pătraţi şi alte bunuri care se aflau în interior, în valoare de 1.000 de lei noi au ars în întregime. Pompierii au reuşit însă să salveze bunuri de aproximativ 4000 de lei noi de la incendiere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe