Imobile de patrimoniu naţional au ajuns obiecte de negociere

luni, 6 martie 2006

 Statul bagă adânc mâna în buzunar pentru a-şi păstra în patrimoniu valorile

Imobile de patrimoniu naţional au ajuns obiecte de negociere

  Într-un elan nestăvilit, guvernanţii au susţinut în cursul anului trecut un pachet legislativ care schimbă total lucrurile în ceea ce priveşte proprietatea. Foştii proprietari sau urmaşii acestora pot revendica aproape orice clădire sau teren din România. Pe nimeni nu mai interesează că imobilele revendicate adăpostesc de zeci de ani colecţii de artă sau că se află în patrimoniul naţional.

Valori

Cel puţin patru aşezăminte culturale din judeţul Vâlcea au fost revendicate de foştii proprietari şi urmează, dacă autorităţile nu găsesc soluţii pentru păstrarea acestora în patrimoniul naţional sau judeţean, să intre în proprietatea acestora. Este vorba de Muzeul Satului din Bujoreni, Casa Simian (Muzeul de Artă din Râmnicu Vâlcea), Cula Greceanu din Măldărăşti şi Muzeul din Govora Băi. Pe lângă acestea, zeci de imobile din judeţul Vâlcea, care adăpostesc primării, cămine culturale, dispensare sau şcoli ar putea intra în proprietatea celor care le revendică. Sutele de litigii blocate de ani de zile în instanţă s-ar putea finaliza în acest an, dându-se câştig de cauză foştilor proprietari sau urmaşilor acestora. Pachetul legislativ privind proprietatea susţinut de Guvernul Tăriceanu este atât de permisiv, încât aproape orice imobil pentru care poate fi adusă o cât de mică dovadă că a fost naţionalizat după 1945, intră automat în proprietatea celui care-l revendică.

Case ţărăneşti unicat în lume

  Una dintre cele mai complexe situaţii este cea a Muzeului Satului din Bujoreni, localitate limitrofă municipiului Râmnicu Vâlcea. În urmă cu ceva timp, moştenitorii boierului Alexandru Seltea, cel care a fost proprietarul terenului pe care se află muzeul, au solicitat şi câştigat în instanţă dreptul de a intra în posesia celor 500 hectare de teren revendicate. Deocamdată, nu au fost găsite soluţii de rezolvare a situaţiei. Exponatele - case ţărăneşti unicat în lume, nu pot fi mutate, deoarece ar fi distruse. La Muzeul Satului din Bujoreni, unul dintre cele mai importante din România, s-a muncit timp de 30 de ani.

Revendicare de miliarde

  Una dintre cele mai frumoase clădiri din Râmnic, Muzeul de Artă, este revendicată de doi străini, descendenţi ai familiei Simian. Imobilul, estimat la peste un milion de dolari, a fost construit în perioada 1935-1939 şi face parte din patrimoniul cultural naţional. În anul 2001, pe adresa Consiliului Judeţean Vâlcea, în administrarea căruia se află Muzeul de Artă, cunoscut şi sub numele de „Casa Simian”, sosea o notificare prin care era solicitat dreptul de proprietate asupra imobilului. Petentii erau doi fraţi, fii ai fratelui proprietarului casei. Acesta din urmă a decedat în luna august a anului 1952, la Buenos Aires. Nae Simian, boier renumit al Râmnicului, era în perioada interbelică şi la câţiva ani după aceea, un om bogat. El a fost şi proprietarul fabricii de încălţăminte „11 Iunie”, în prezent „Valceana”, aflată de câţiva ani în proprietatea AVAS. Nae Simian a murit în exil în Argentina şi nu a avut urmaşi. Asadar, la aproape 50 de ani de la moartea acestuia, nepoţii de frate Simian de Mouret Ana-Maria (cetăţean cu dublă cetăţenie româno-braziliană) şi Simian Vlad-Oprea (cetăţean româno-argentinian) au cerut Consiliului Judeţean Valcea, prin mandatar, restituirea imobilului Casa Simian, situat în municipiul Râmnicu Valcea, pe Strada Carol I nr. 25. În acest moment, Casa Simian adăposteşte valoroase colecţii de artă, iar toate lucrările de reparaţii au fost făcute pe cheltuiala statului român. „Cultura vâlceană ar fi decapitată dacă ar fi retrocedată Casa Simian. De ani de zile nu am mai investit nici un leu acolo, reparaţiile pe care le necesită imobilul ridicându-se la circa 10 miliarde lei. După părerea mea, clădirea valorează peste un milion de dolari. Este superbă, fiind construită într-un sistem arhitectural eclectic”, spunea în urmă cu ceva timp Eugen Deca, directorul Muzeului Judeţean de Istorie Vâlcea.

Negocieri

  În urmă cu ceva timp, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Dumitru Buşe, spunea că aceste obiective trebuie să rămână în patrimoniul judeţului, întrucât sunt extrem de importante pentru patrimoniul cultural. „Cel puţin 3 ani de acum încolo, aceste obiective vor rămâne în patrimoniul instituţiei pe care o reprezint, în schimbul unei chirii pe care o vom stabili cu proprietarii. După aceea, trebuie găsite soluţii”, mai spune Buşe. Şeful CJ a mai spus că a avut o serie de discuţii cu proprietarii Casei Simian, care în prezent locuiesc în străinătate. Potrivit lui Dumitru Buşe, aceştia şi-au manifestat disponibilitatea în ceea ce priveşte găsirea unor soluţii de compromis. Practic, preşedintele CJ Vâlcea a lăsat să se înţeleagă că instituţia pe care o conduce i-ar putea despăgubi pe moştenitorii lui Nae Simian pentru imobil. • Octavian HERŢA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe