Ştiri din judeţ

luni, 20 februarie 2006

Ştiri din judeţ

 

Cadavru sub gheaţă
 
Un medic de la Spitalul de Psihiatrie din Drăgoeşti-Vâlcea a sesizat poliţia din localitate în Olt,  că la aproximativ 100 de metri de unitatea spitalicească se află prins de gheaţă un cadavru. Pentru că gheaţa avea 30 de centrimetri, pentru scoaterea din apa îngheţată au fost chemaţi pompierii. Cel descoperit în gheaţă este un fost pacient al spitalului, Iulian Mihai Bugiu (30 ani), din Băile Govora. Acesta a dispărut din spital la data de 30 noiembrie 2005 şi era dat în urmărire generală. Cadavrul său a fost transportat la morgă, pentru necropsie.
 
Hoţ de maşini după gratii
 
Mihail Liviu Manolea (19 ani), din Râmnicu Vâlcea a fost arestat joi de Judecătoria Vâlcea, pentru 29 de zile, pentru comiterea mai multor furturi în valoare de 80.000.000 lei. Poliţiştii de la biroul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Râmnicu Vâlcea, au stabilit că în perioada septembrie 2005 – februarie 2006 vâlceanul a furat o maşină, a mai comis alte şase furturi din autoturisme, trei furturi din locuinţe, şi a subtilizat un  telefon mobil. Poliţiştii iau în calcul  şi alte infracţiuni comise de tânărul aflat acum după gratii.
 
28 de maşini “şifonate” într-o singură zi
 
Poliţiştii rutierişti din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Vâlcea au dat într-o singură zi, joi, amenzi în valoare de 34 milioane lei. Cei câţiva fulgi de zăpadă care au căzut au făcut ca în judeţ să fie înregistrate nu mai puţin de 28 de tamponări. În total au fost date 121 de amenzi, dintre care 20 pentru depăşirea vitezei legale, 13 pentru nepurtarea centurii de siguranţă şi alte 20 pentru oprirea în locuri interzise. Au fost sancţionaţi şi şase pietoni, trei căruţaşi, doi taximetrişti şi un biciclist.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe