Parlamentarii care freacă menta

luni, 20 februarie 2006

 Parlamentarii care freacă menta
 
Patru dintre cei nouă parlamentari ai Vâlcii continuă să-şi sfideze electoratul cu un tupeu de neimaginat. Acest fapt a fost dovedit şi la ultima întâlnire a deputaţilor şi senatorilor vâlceni cu presa, organizată de Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei, când aleşii PRM – Viorel Dumitrescu şi Dumitru Dragomir, PC – Dumitru Becşenescu şi PD – Dorel Jurcan au absentat, invocând scuze de-a dreptul penibile. Mai mult decât atât aceştia nu şi-au trimis nici măcar consilierii, plătiţi din bani publici, la dezbaterea, care a avut ca scop tocmai transparenţa parlamentară. Nici Instituţia Prefectului nu a acordat o atenţie mai mare întâlnirii, desfăşurată chiar la sediul său, neavând bunăvoinţa de a-şi trimite la discuţii măcar un reprezntant.
 
Deputatul Frâncu vrea să promoveze turismul religios
 
Vineri, 17 februarie a.c., la sediul Prefecturii Judeţului Vâlcea a avut loc o întâlnire a parlamentarilor vâlceni cu reprezentanţii presei locale. La discuţii au participat doar cinci dintre cei nouă aleşi vâlceni, respectiv parlamentarii PNL şi PSD. Dezbaterea a fost moderată de Alexandu Cumpănaşu, directorul executiv al „Iniţiativei Naţionale pentru Transparenţă Parlamentară“ şi a avut ca scop realizarea unui dialog între parlamentari şi presă, astfel încât alegătorii vâlceni să afle care sunt preocupările concrete ale aleşilor lor. Fiecare dintre cei cinci parlamentari prezenţi şi-au prezentat, în primul rând, planurile de acţiune pentru perioada următoare. Dezbaterile au avut ca temă principală : dezvoltarea durabilă a judeţului Vâlcea. Deputatul liberal Emilian Frâncu a fost unul dintre cei mai pragmatici vorbitori, prezentându-şi „la liniuţă“ agenda sa de activităţi (sau de loby la ministere) pentru perioada următoare : promovarea turismului religios, modernizarea drumurilor din nordul judeţului, proiecte cu finanţare europeană pentru dezvoltarea comunităţilor rurale, finalizarea lucrărilor la calea ferată Vâlcea – Vâlcele etc. Singura femeie deputat – Rovana Plumb (PSD) a adus în atenţie demersurile domniei sale în Parlamentul României, în domeniul protecţiei mediului.
 
Deputatul Vlădoiu, atent la problemele din mediul rural
 
 Deputatul PSD Aurel Vlădoiu a precizat că în atenţia sa se află : reluarea lucrărilor de infrastructură, începute şi abandonate, din localităţile : Ocnele Mari, Băile Govora, Băile Olăneşti şi Vidra ; regularizarea râurilor : Topolog, Lotru, Olăneşti, Luncavăţ şi Olteţ ; alipirea satului Govora de oraşul Băile Govora ; sprijinrea demersului localnicilor de înfiinţare a comunei Dobriceni. Liberalul Petre Ungureanu a cerut presei să fie solidare cu iniţiativele pozitive ale parlamentarilor vâlceni şi să nu mai fie „atât de negativistă“. Deputatul – avocat a spus că toată activitatea sa din Comisia de Justiţie a Camerei Deputaţilor se înscrie în direcţia luptei împotriva corupţiei. Senatorul PSD Mihail Popescu a declarat că fiind în Opoziţie nu poate să facă prea multe lucruri concrete pentru vâlceni, dar se străduieşte ca prin activitatea sa din Parlament să nu-i dezamăgească pe aceştia.
 
Iniţiativă comună a parlamentarilor vâlceni
 
Parlamentarii vâlceni, prezenţi la întâlnire, au demonstrat că pot trece peste diferenţele de ordin politic, atunci când un interes major al judeţului o cere. Aleşii noştri au arătat că pot avea şi iniţiative comune, dând exemplu : susţinerea proiectului de lege ca 50% din impozitele pe terenurile intravilane să rămână la localităţi. Cei cinci parlamentari au spus că vor înfiinţa în perioada următoare Asociaţia Parlamentarilor Vâlceni, care va avea ca scop demararea unor iniţiative comune pentru binele judeţului. Cei cinci parlamentrai au fost de acord să se întâlnească măcar o dată pe lună pentru a discuta modalităţile de rezolvare a unor probleme cu care se confruntă comunităţile din judeţul Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe