Alegeri la AJF

joi, 16 februarie 2006

Alegeri la AJF

 

 

 

Mihai Persu vrea să facă o „casă a fotbalului“

 

Cel mai grăbit dintre candidaţi, primul care a susţinut o conferinţă de presă, Mihai Persu, a încercat să cucerească inimile oamenilor de fotbal promiţându-le că le va construi o „casă a fotbalului“, astfel încât AJF-ul să aibă un sediu propriu. Ideea a fost imediat combătută de către alţi candidaţi, Mitică Cumpănaşu şi Pintilie.

 

Cumpănaşu OFERĂ gratis spaţiu pentru sediul AJF

 

În replică la promisiunea cu „casa fotbalului“ făcută de Mihai Persu, candidatul Dumitru Cumpănaşu e de altă părere: „Fotbalul vâlcean e sărac. De unde să mai scoată bani pentru astfel de construcţii? Eu ofer gratuit un sediu spaţios pentru AJF Vâlcea, scutind Asociaţia de la plata chiriei de aproape 40 milioane lei. Dacă astfel scutesc bugetul de o cheltuială, putem să reducem până la zero preţul legitimaţiilor pentru juniori. Cu mine preşedinte, acest segment, al fotbalului juvenil, va conoaşte o dezvoltare fără precedent!“ Deja Mitică a pornit să „colinde“ o serie de firme serioase, cu potenţial financiar, încercând să convingă cât mai mulţi oameni de afaceri să se implice în fotbalul judeţean. El le garantează transparenţă şi utilizarea strict pe probleme de fotbal a banilor „investiţi“.

 

Pentru Pintilie „casa fotbalului“ nu e prioritară

 

În programul electoral prezentat de vicepreşedintele Constantin Pintilie apare specificat clar faptul că el vede altfel lucrurile în comparaţie cu tânărul Mihai Persu. „Am fost la câteva echipe, le-am prezentat programul meu şi le-am spus că eu nu vreau să construiesc o «casă a fotbalului», ci să facem o treabă bună împreună, aici la AJF!“. Jackye este conştient că va pierde alegerile şi probabil s-a înscris în cursa electorală pentru a face jocurile vreunui candidat, dovadă în acest sens stând faptul că nu a demisionat din funcţia de vice de la AJF. El ştie că nu va fi ales preşedinte, că va rămâne vicepre-şedinte, dar din poziţia de candidat urmăreşte să aibă mai multă putere în a se implica în alegeri.

 

Sergiu Zbârnea are o problemă: Persu a distrus Chimia!

 

Un alt candidat care se răfuieşte cu Mihai Persu este fostul preşedinte al AJF, profesorul Sergiu Zbârnea. Acesta susţine sus şi tare că Mihai Persu este „groparul“ echipei FC Vâlcea, urmaşa fostei divizionare A Chimia Rm. Vâlcea. Zbârnea vrea să afle de la Persu ce s-a întâmplat cu patrimoniul acelei echipe, cu jucătorii, unde au fost ei transferaţi, pe ce bani, unde au juns sumele respective şi de ce maşina VL 01 FCV este folosită de Ică Albu. Fostul şef al AJF aproape că nici nu mai pare interesat de soarta alegerilor, recunoscând că „În faţa lui Lovin nu am nici o şansă. El are cele mai mari şanse de a ieşi preşedinte!“

 

Lovin e interesat DOAR de soarta echipelor sărace

 

Favorit în opinia unora la alegerile pentru şefia AJF Vâlcea, inginerul Dumitu Lovin spune că pentru el bătălia „electorală“ este importantă, dar un eşec nu va însemna o tragedie, atât timp cât în această „luptă“ nu a implicat pe nimeni alături de el, ci a mers cu sloganul „singur împotriva tuturor!“. Ca urmare, în ultimele zile Lovin a căutat să afle care sunt problemele reale cu care se confruntă grupările din Divizia D şi Onoare, găsind în câteva localităţi soluţii de a ajuta echipele sărace.

 

Chiriţă este convins că ajunge în turul 2

 

Fostul arbitru horezean Nicolae Chiriţă speră şi el că va putea conduce fotbalul vâlcean. A pornit în campanie electorală prin judeţ, a vorbit cu majoritatea reprezentanţilor de echipe şi, având încredere în minciunile şi promisiunile deşarte ale acestora, se îmbată cu apă rece crezând că va ajunge în turul 2 al alegerilor. La fel ca în situaţia lui Dumitru Cumpănaşu, dacă va avea mai mult de două voturi să fie mulţumit!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe