Creşterea pensiilor, o gogoaşă portocalie

luni, 13 februarie 2006

Realitate crudă

Creşterea pensiilor, o gogoaşă portocalie

Directorul Casei Judeţene de Pensii, Gabriel Andreescu a declarat în cadrul unei recente conferinţe de presă, că procesul de recalculare a pensiilor a fost înţeles greşit de către pensionari şi de aceea au apărut atât de multe nemulţumiri. „Din păcate, a apărut o neînţelegere în ceea ce priveşte munca noastră şi foarte mulţi pensionari au rămas cu impresia ca majorarea se va concentra asupra nivelului pensiilor. Vreau să subliniez încă o dată faptul că, de la 1 ianuarie 2006, a avut loc o creştere a punctului de pensie cu circa 9,3%, adică de la 295,56 RON la 323,10 RON. Având în vedere rezultatele procesului de recalculare desfăşurat în cele patru etape, pe durata întregului an 2005, nu toate pensiile au cunoscut o creştere a cuantumului. Efectele aplicării noii valori a punctului de pensie asupra punctajului rezultat în urma recalculării sunt, în consecinţă, diferite. Cuantumul pensiei este calculat în baza înmulţirii punctajului mediu anual cu valoarea punctului de pensie. S-a impus, astfel, recalcularea tuturor pensiilor stabilite potrivit legislaţiei anterioare, aplicându-se acestora aceleaşi principii şi aceeaşi formulă prevăzută de Legea 19/2000.“ a dorit să menţioneze directorul Casei Judeţene de Pensii Vâlcea, Gabriel Andreescu. Aşadar, punctajul mediu anual obţinut în urma recalculării de fiecare pensionar, comparativ cu punctajul mediu anual aflat în plată anterior recalculării a înregistrat fie creşteri, fie rămâneri pe loc şi nemodificări ale pensiilor. Totuşi, în judeţul Vâlcea nici o pensie nu a fost micşorată în urma recalculării.

 

6000 de bilete de tratament

Casa de Pensii a primit primele bilete de tratament subvenţionate de stat, aferente acestui an. Pensionarii vâlceni au la dispoziţie, într-o primă etapă, 6.000. Directorul instituţiei Gabriel Andreescu a declarat că sunt şanse ca numărul acestora să fie suplimentat. Până în prezent, numai 2.000 de pensionari au solicitat să meargă la tratament. Destinaţiile preferate de pensionari sunt staţiunile locale: Băile Olăneşti, Călimăneşti, Băile Govora. De asemenea, bătrânii noştri doresc să se trateze şi în staţiuni din ţară, precum: Băile Felix, Covasna, Herculane. Deocamdată, în această perioadă au fost înregistrate decât 2.000 de cereri pentru astfel de bilete.

 

CIFRE Salariaţii CJP Vâlcea au analizat anul trecut 78.000 de dosare de pensii din cele 137.000 câte sunt înregistrate în judeţ.

 

Cauza punctajelor mici: Această situaţie se datorează perioadelor mai restrânse de stagiu de cotizare sau vechimii în muncă, dar şi veniturilor profesionale mai scăzute decât salariul mediu pe economie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe