Union Ribarroja - HC Oltchim Rm. Vâlcea 32-24

miercuri, 11 ianuarie 2006

Union Ribarroja - HC Oltchim Rm. Vâlcea 32-24

Handbalistele vâlcence, prea mici în Europa!

La finele acestei săptămâni s-ar putea încheia aventura europeană a unei echipe care speria cândva orice adversar. Ne dorim din tot sufletul un miracol în „corida“ de sâmbătă când fetele noastre au şansa să-şi etaleze calităţile în faţa propriilor suporteri. În Spania, lucrurile au stat cum nu se poate mai rău. S-a văzut din plin lipsa unui portar de valoare, s-a văzut că fetele noastre nu sunt capabile să dea ce e mai bun în teren atunci când miza e mare, lăsând să se vadă că este nevoie de un psiholog la echipă.  Prima care a capotat în Spania a fost Mihaela Răceală. Dar ar fi nedrept să o acuzăm doar pe ea, ci întreaga echipă pentru că n-a făcut faţă iureşului grupării gazdă, la pauză Union având un avantaj de opt goluri: 17-9. Lucrurile păreau să se schimbe în bine după pauză când vâlcencele s-au apropiat la patru goluri, aveam atacul, am pierdut, iar portăriţa noastră a luat un gol de moral, un gol ce ne-a descumpănit, dând din nou aripi adversarelor. Lipsa de concentrare şi-a spus cuvântul până în ultima secundă când am primit ce-l de-al 32-lea gol după ce fetele noastre erau în atac şi au ratat. Dacă marcau, partida se termina 31-25, însă în locul celor şase goluri handicap, returul porneşte de la o înfrângere greu de digerat, de opt goluri.  George ANDREI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe